„De-asta râdeau de Gigi Becali și uite că tocmai asta i-a distrus!”. Cele două secrete strategice prin care patronul FCSB a spulberat Superliga: modelul Bilbao în varianta Pipera și paradoxul șocant al milionarului. EXCLUSIV

„De-asta râdeau de Gigi Becali și uite că tocmai asta i-a distrus!”. Cele două secrete strategice prin care patronul FCSB a spulberat Superliga: modelul Bilbao în varianta Pipera și paradoxul șocant al milionarului. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Al doilea titlu consecutiv câștigat de FCSB produce reacții ample și concluzii surprinzătoare. Dar, dincolo de evidențe, apropiații lui Gigi Becali vorbesc despre două secrete strategice prin care milionarul și-a spulberat concurența în Superliga. Și fac referire, paradoxal, tocmai la două dintre principalele motive pentru care omul de afaceri era luat peste picior în lumea fotbalului de curând.

ProSport îți dezvăluie în exclusivitate toate informațiile precum și o analiză în premieră plecând de la acestea, una care confirmă cele două secrete. Cum a adaptat Gigi Becali modelul Bilbao pentru varianta succesului în România și ce decizie neverosimilă, având în vedere stereotipurile legate de Gigi Becali, s-a dovedit „de aur” în instaurarea dominației roș-albastre!

Cele două secrete strategice prin care Gigi Becali și FCSB au subordonat concurența

Oameni din club vorbesc despre faptul că Gigi Becali a avut încă de multă vreme ideea de a se axa la transferuri, în proporție de 99%, pe jucători din Superliga. Cu mult înainte ca ideea să fie expusă în spațiul public și instituită ca regulă în club:

De mai mulți ani patronul a vorbit de ideea asta, înainte să iasă la televizor. El tot zicea că nu mai vrea jucători aduși direct din străinătate, preferă fotbaliști, români sau străini, care să fi jucat în campionatul nostru înainte să ajungă la noi. După ce s-a lămurit cu ultima serie, când au venit Gikiewicz, Chorbadzhiyski, Vukusic, Ondrasek, Vucur, a spus clar că asta va fi regula de-acum încolo. Transferă din străinătate doar ca excepție, iar Tamm sau Ngezana chiar au fost mutări de calitate”.

Dezamăgit de câteva investiții costisitoare care n-au dat randament, dar și obosit de asediul agenților care, firește, „ambalau” produse de tot felul spre cel mai bun plătitor din campionat, Gigi Becali a pus piciorul în prag. Și a decretat ca strategie ceea ce, involuntar, a devenit un veritabil model Athletic Bilbao adaptat.

SURSĂ Sportpictures

Bilbao transferă exclusiv fotbaliști născuți în Țara Bascilor, cu sânge basc sau formați în fotbalul din regiune. Iar Gigi Becali marșează aproape exclusiv pe jucători din Superliga, indiferent de naționalitatea lor, fotbaliști cu minimum un sezon la activ în campionatul intern înainte de a semna cu FCSB.

Ce-au mai râs pe la întâlnirile de la LPF ceilalți președinți sau patroni din campionat de Gigi Becali când a anunțat la televizor că așa va face! Era subiectul zilei de caterincă. Ziceau că e îngust la minte, că își închide singur accesul la jucători de calitate…”

Cum arată situația cum, cu FCSB campioană al doilea sezon la rând, versus rivalele din Superliga la acest capitol? Susțin datele concrete strategia lui Gigi Becali?

FCSB doar cu Ngezana, celelalte cu câte o echipă fiecare!

Dintre toți jucătorii utilizați de FCSB în Superliga până la câștigarea matematică a titlului de campioană, unul singur a fost transferat din străinătate, fără să fi jucat înainte vreun minut în România! E vorba de fundașul sud-african Siyabonga Ngezana. În rest, exclusiv produse din academie și transferuri de jucători rodați anterior la cluburile din Superliga!

Spre deosebire de FCSB, celelalte echipe din play-off au marșat în acest sezon pe o abundență de stranieri, mulți aflați la primele lor experiențe în România. Iată situația lor, inclusiv cu jucătorii plecați deja în iarnă (a doua categorie din dreptul fiecărei echipe):

  • 9 – U Cluj: Gertmonas, Masoero, van der Werff, Lasure, Codrea, Macalou, Miranyan / Berto, Tchassem
  • 13 – Universitatea Craiova: Maldonado, Zajkov, Badelj, Păcurar, Ndong, Iago Lopez, Anzor, Oshima, Paradela, Mora, Safira, Lukic / Sierra
  • 17 – Rapid: Stolz, Christensen, Hromada, Ademo, D. Mendes, Kait, Gojkovic, Emmers, Dobre, N’Jie, Ankeye, Burmaz / Boupendza, Hasani, Siegrist, Jambor, Blazek
  • 18 – Dinamo: Golubovic, Roșca, Al. Stoian, Boateng, Homawoo, Pașcalău, Luna, Sivis, Gnahore, Mărginean, Soare, Olsen, Politic, Caragea, Abdallah, Selmani, Perica / Soro (foto jos)
  • 20 – CFR Cluj: Borbei, M. Ilie, Bolgado, Sinyan, S. Rocha, Țîrlea, Emerllahu, Name, Tachtsidis, Korenica, Kamara, Șfaiț, Nkololo, Juricic / K. Keita, Aussi, Michael, Serebe, Boben, Mensah

Cinci argumente pentru care strategia lui Gigi Becali n-a dat greș

De ce s-a dovedit productivă strategia lui Gigi Becali comparativ cu a concurenței? Sunt cel puțin 5 argumente pentru performanța sportivă, dar și financiară.

Prin această abordare, FCSB are șansa de a testa cumva adaptarea fotbaliștilor, fie ei români din academiile cluburilor ori sosiți din Liga 2, fie străini la primul contact cu Superliga, înainte de a-i transfera. Aduce jucători sincronizați la nivelul fizic și tehnic, la ritmul și la celelalte detalii specifice competiției. Ajung în vestiar nume pe care văzute în diferite contexte interne foarte relevante la nivel de impresie finală.

Apoi, Gigi Becali se bucură inclusiv de fotbaliști la care nu mai trebuie să aștepte adaptarea la realități dincolo de zona sportivă. E cazul adaptării la climă, spre exemplu, pentru jucătorii africani sau sud-americani. Al integrării lor cu familia în viața din din România. Detalii aparent? Da, dar cu efect uriaș asupra ecosistemului performanței în fotbalul modern!

Foto: Mihai Pop ProSport

Al treilea argument: Gigi plătește sume mari pentru fotbalul românesc la transferuri, dar infinit mai mici decât dacă ar face aceste transferuri din Europa vestică. Cumpără produse pe care le știe mai bine, la prețurile unei piețe pe care o stăpânește. Și scade inclusiv cheltuielile prin absența investițiilor în scouting extern costisitor (rețele de scouting, procese de monitorizare și analiză ulterioară etc.).

Mai departe, scade riscul „țepelor”. Al produselor fotbalistice din exterior cu ambalări cosmetizate de agenți (încă se poartă, da!). Elimină și toată tevatura asediului compus de agenți din toate colțurile pentru care e nevoie de un filtru amplu, performant și constant.

Nu în ultimul rând, poate cel mai important argument: șansele ca FCSB să funcționeze coerent, atât la nivel de prim 11, cât și la nivel de vestiar, printr-o coeziune sporită și o unitate productivă, ambele transpuse în forță colectivă, sunt mult mai mari prin strategia lui Gigi Becali. Când transferi din toate părțile, din afară, adăugând riscurile adaptării, e aproape imposibil să faci repede performanță. „Chimia” liderului, imperios necesară, se obține mult mai facil.

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cel mai inconstant patron, cu cel mai constant staff tehnic și administrativ

Al doilea secret strategic pentru supremația lui Gigi Becali prin FCSB reprezintă un paradox șocant.

Zeul imprevizibilului și dictatorul nerăbdării, un patron care alege uneori chiar să piardă financiar, cumpărând mai mult decât necesitățile vestiarului doar pentru a testa în propria ogradă și a elimina iute apoi „achizițiile neconforme”, în loc să monitorizeze îndelung și abia apoi să transfere, Gigi Becali e un paradox. El, care oferă „seturi” de minute gândite după un algoritm subiectiv noilor jucători ca să demonstreze în teren, el care într-un meci pune din prima secundă securea schimbării deasupra oricărui fotbalist, are cel mai constant staff sportiv și administrativ în funcție dintre toți rivalii! Ei bine, sigur și de-aceea FCSB e iar campioană!

De la Mihai Stoica și Vali Argăseală, prin Cătălin Făiniși plus ceilalți oameni ai „echipei din spatele echipei”, FCSB și-a asigurat un „spate” funcțional de ani buni care ține hățurile în vreme ce Dinamo, Rapid sau CFR Cluj se tot convulsionează în revoluții interne. Unele, forțate de context sau de factori externi. Altele, total inexplicabile.

Dar, mult mai important: Elias Charalambous și staff-ul său tehnic sunt „in charge” de peste doi ani la FCSB! Culmea, tocmai Gigi Becali a plătit și întreținut performanța printr-un element fundamental de echilibru! El, să nu uităm, zeul imprevizibilului și dictatorul nerăbdării!

Foto: Sport Pictures

Din martie 2023 până azi, când Elias a fost numit la FCSB, iată ce s-a întâmplat la rivalele din play-off:

  • 6 mandate de antrenor la Universitatea Craiova: Neagoe, Reghecampf, Papură, Petev, Gâlcă și Rădoi
  • 5 mandate de antrenor la CFR Cluj: Petrescu, Mandorlini, Mutu, Dican și iarăși Petrescu
  • 5 mandate de antrenor la Rapid: Mutu, Bergodi, Lobonț, Lennon, Șumudică

Doar Dinamo și U Cluj au a schimbat o singură dată, din Burcă spre Kopic, respectiv de la Petrea la Sabău. Iar ascensiunea „câinilor” și a „șepcilor roșii” nu sunt străine deloc de această stabilitate pe bancă!

Ba din contră: Dinamo și U Cluj sunt practic singurele echipe din această categorie ale căror rezultate din acest sezon sunt peste nivelul lor financiar și dincolo așteptările realiste de la startul campionatului!

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A început votul în străinătate. Nicuşor Dan îi îndeamnă pe români să meargă la vot
A început votul în străinătate. Nicuşor Dan îi îndeamnă pe români să meargă la vot
Gigi Becali și-a boțit ”bijuteria” de 500.000 €! Finanțatorul FCSB a făcut accident chiar în fața palatului! AVEM IMAGINILE
Gigi Becali și-a boțit ”bijuteria” de 500.000 €! Finanțatorul FCSB a făcut accident chiar în fața palatului! AVEM IMAGINILE
Ultimele clipe din viața Cristinei Deleanu. Soțul Eugen Cristea, mărturii răvășitoare de la căpătâiul actriței
Ultimele clipe din viața Cristinei Deleanu. Soțul Eugen Cristea, mărturii răvășitoare de la căpătâiul actriței
CFR Cluj conturează mutările pentru sezonul următor! Fotbaliștii trecuți pe listă de ardeleni
CFR Cluj conturează mutările pentru sezonul următor! Fotbaliștii trecuți pe listă de ardeleni
Bomba momentului în fotbalul românesc! Planul secret al lui Dan Şucu pentru Rapid! Unul dintre cei mai buni conducători din România, la pachet cu un antrenor care a făcut furori în acest sezon
Bomba momentului în fotbalul românesc! Planul secret al lui Dan Şucu pentru Rapid! Unul dintre cei mai buni conducători din…
MM Stoica le-a ”bătut obrazul” celor de la CFR şi a răbufnit după înţepăturile lui Dan Petrescu: ”Nu le este ruşine?! I-am bătut de i-am zăpăcit”
MM Stoica le-a ”bătut obrazul” celor de la CFR şi a răbufnit după înţepăturile lui Dan Petrescu: ”Nu le este…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută posibilă. Cum a dansat șatena în fața camerei
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută posibilă. Cum a dansat șatena în fața camerei
Anunţul care bulversează TOTAL alegerile prezidenţiale. Răsturnare incredibilă de situaţie
Anunţul care bulversează TOTAL alegerile prezidenţiale. Răsturnare incredibilă de situaţie
BANCUL ZILEI. Gheo: -Rozi, dă-ți jos chiloții! Vine imediat instalatorul!
BANCUL ZILEI. Gheo: -Rozi, dă-ți jos chiloții! Vine imediat instalatorul!
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Chefurile incredibile de la vânătorile lui Ceaușescu
Chefurile incredibile de la vânătorile lui Ceaușescu
Mergeţi duminică la vot? Apelul făcut de Gică Hagi înaintea alegerilor prezidenţiale: Mă interesează mult
Mergeţi duminică la vot? Apelul făcut de Gică Hagi înaintea alegerilor prezidenţiale: Mă interesează mult
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză îngrozitoare și...' 😢
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză îngrozitoare și...' 😢
Anunț pentru cei care fac plăți cu cardul. Sunteți taxați în plus. Decizia luată de Visa și Mastercard
Anunț pentru cei care fac plăți cu cardul. Sunteți taxați în plus. Decizia luată de Visa și Mastercard
Tânăra de 18 ani care a dispărut în Thailanda, apariție șocantă în celălalt capăt al planetei. Spune că este însărcinată
Tânăra de 18 ani care a dispărut în Thailanda, apariție șocantă în celălalt capăt al planetei. Spune că este însărcinată
Jucăușe tare, în poziții care mai de care! Vedetele din România au încins atmosfera
Jucăușe tare, în poziții care mai de care! Vedetele din România au încins atmosfera
Forza Horizon 5 PS5 Review: același joc excelent, chiar dacă un pic cam scump
Forza Horizon 5 PS5 Review: același joc excelent, chiar dacă un pic cam scump
TOPUL celor mai accesibile SUV-uri HIBRIDE în ROMÂNIA. Chinezii au prețuri mai bune?
TOPUL celor mai accesibile SUV-uri HIBRIDE în ROMÂNIA. Chinezii au prețuri mai bune?
Ilinca Simion a scris în autobiografia ei că a luat examenul la Liceul Militar din Breaza. Care e, de fapt, adevarul
Ilinca Simion a scris în autobiografia ei că a luat examenul la Liceul Militar din Breaza. Care e, de fapt,…
×
OSZAR »