Istvan Kovacs, desemnat Omului Anului 2013 în sport în Carei

Redactor:
Daniel Remes
Istvan Kovacs, desemnat Omului Anului 2013 în sport în Carei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arbitrul Istvan Kovacs a fost premiat marți, 28 ianuarie 2014, cu distincția de Omul Anului 2013 în Sport în Carei. Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei a găzduit cea de-a doua ediție a Galei Sportului Careian.

În cadrul Galei au fost premiați sportivi, antrenori, profesori de sport arbitri, cluburi și susținători ai sportului, pentru rezultatele obținute în anul 2013 și pentru activitatea desfășurată de-a lungul carierei. Alături de celelalte distincții și premii s-au oferit și trei premii speciale: pentru Sportivul Anului 2013 la probă neolimpică, lui Bartincki Attila; pentru Sportivul Anului la Probă Olimpică, lui Țicle Marius Gerhard și pentru Omul Anului 2013 în Sport, arbitrului  Kovács István.  „E o onoare să primesc o astfel de distincție. Sunt surprins. Eu am fost invitat acolo să premiez, nicidecum să fiu premiat. Mă bucur că sunt apreciat de oamenii din Carei și sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor și pe viitor”, a spus Kovacs în cadrul evenimentului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A primit răspuns, după 31 de ani, pentru un mesaj lansat într-o sticlă
A primit răspuns, după 31 de ani, pentru un mesaj lansat într-o sticlă
BREAKING | Georgeta Bobar, soția fostului viceprimar din Petrila, s-a sinucis 😢
BREAKING | Georgeta Bobar, soția fostului viceprimar din Petrila, s-a sinucis 😢
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Rareş Pop, dorit de revelaţia play-out-ului din Superliga! În ce condiţii s-ar putea realiza mutarea
Rareş Pop, dorit de revelaţia play-out-ului din Superliga! În ce condiţii s-ar putea realiza mutarea
Singura legumă pe care creierul o apreciază cu adevărat. Un kilogram costă 15 lei
Singura legumă pe care creierul o apreciază cu adevărat. Un kilogram costă 15 lei
Vedeta înşelată chiar la cununia civilă. Divorţ imediat!
Vedeta înşelată chiar la cununia civilă. Divorţ imediat!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Momentul în care o şoferiţă e izbită în plin de o maşină care circula regulamentar, condusă de un tânăr
Momentul în care o şoferiţă e izbită în plin de o maşină care circula regulamentar, condusă de un tânăr
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Adina Ghervase, șoferița care a lovit mortal 4 muncitori în Iași, și-a aflat SENTINȚA! Câți ani va sta în spatele gratiilor 😲
Adina Ghervase, șoferița care a lovit mortal 4 muncitori în Iași, și-a aflat SENTINȚA! Câți ani va sta în spatele…
Adio, maestre! Am pierdut actorul cel mai iubit. Ne făcea pe toți să râdem. A fost un munte de talent și bunătate
Adio, maestre! Am pierdut actorul cel mai iubit. Ne făcea pe toți să râdem. A fost un munte de talent…
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau…
×
OSZAR »