Floyd Mayweather, milionarul din box care a dorit să aibă succes în afaceri, este tot mai aproape de un colaps financiar în unul din domeniile în care este angrenat. Numeroasele săli de fitness ale fostului pugilist sunt închise, rând pe rând.
După ce a investit 400 de milioane de dolari în domeniul imobiliar, Floyd Mayweather este nevoit să „strângă cureaua” și să renunțe la unele business-uri mai puțin profitabile. Fostul sportiv legendar a hotărât să închidă mai multe săli de fitness.
După ce a dorit să-și construiască un adevărat imperiu imobiliar, Mayweather a văzut că rezultatele nu erau chiar cele dorite. Ritmul de vânzare nu este cel pe care l-a așteptat, astfel a hotărât să își închidă alte business-uri, mai puțin profitabile.
Americanul deține mai multe săli de fitness și box. În perioada de glorie a acestei afaceri, Mayweather avea peste 70 de locații în franciză, dar acestea au început să fie închise rând pe rând, din cauza faptului că nu erau profitabile.
Mai multe dintre aceste francize vor să-l dea în judecată pe fostul pugilist, iar alte șase cer proceduri de mediere pentru că nu a făcut ceea ce a promis în luna octombrie 2021 și nu a mai oferit niciun fel de capital pentru ajutorul afaceriștilor care-i doreau brandul.
„Băieți, dacă aveți probleme cu umplerea sălilor, sunați-mă. Voi veni să ajut pentru a le putea umple. Pe gratis, pur și simplu mă sunați. O să vin singur, cu propriii mei bani, oriunde ați fi”, a spus Floyd Mayweather la un eveniment, în urmă cu aproape patru ani, conform Business Insider.
Aflat în public, David Weis, un afacerist care a fost convins de Mayweather, a deschis șase francize. Omul de afaceri a plătit 85.000 de dolari pentru a putea obține numele fostului pugilist, dar s-a dovedit a fi un fiasco total. Acesta a trebuit să investească sute de mii de dolari pentru a putea închiria și amenaja spațiile după cerințele brandului creat de american.
Floyd Mayweather a achiziționat peste 1.000 de apartamente înt unul dintre cele mai exclusiviste locuri ale Statelor Unite ale Americii. Locația aleasă este Upper Manhattan, acolo unde a plătit, în medie, 400.000 de dolari pentru un apartament.
„Am muncit din greu pentru a-mi construi o viaţă în care să-mi pot alege aventurile şi dacă acele aventuri încă mai generează milioane de dolari, şi mai bine. Succesul nu este ceva din care te retragi, este ceva în ce te perfecţionezi…
Este în regulă ca Jeff Bezos (60 de ani), Bill Gates (68 de ani) şi Warren Buffett (93 de ani) să-şi construiască continuu moştenirea şi bogăţia şi sunt celebraţi ca oameni de afaceri inteligenţi. Dar, când eu, un bărbat de culoare mult mai tânăr, aleg să fac acelaşi lucru, devine cumva o problemă pentru detractorii care nu au un nume, mulţi care sunt ocupaţi de buzunarele lor”, a comentat Mayweather.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER