Un fost selecționer de la tineret scoate în evidență jucătorii de la U21 care au dezamăgit cu Danemarca: „N-au fost în ziua lor cea mai bună”

Redactor:
Dan Mirea
Un fost selecționer de la tineret scoate în evidență jucătorii de la U21 care au dezamăgit cu Danemarca:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul selecționer al României U21, Emil Săndoi, a făcut o analiză a meciului din startul preliminariilor EURO 2021, dintre Danemarca și România, scor 2-1. Doar câțiva tricolori l-au impresionat pe Săndoi. 

Danemarca U21 a început tare meciul cu România U21, după ce Olsen a pornit din banda dreaptă, a ajuns în marginea careului și a șutat pentru 1-0. Aceași Olsen a dublat avantajul nordicilor, în urma unei greșeli mari în apărarea tricolorilor. Florinel Coman a dat semnalul revenirii cu golul de la 25 de metri, dar același fotbalist al FCSB a ratat un penalty în minutul 90+3 al partidei. 

La finalul meciului, Săndoi a susținut că ne vom lupta cu Danemarca pentru primul loc în grupă și a evidențiat câțiva jucători, în timp ce alții l-au dezamăgit: „Îmi reproșam că m-am gândit la meciul cu Portugalia, când noi am apărat penalty-ul. A fost un meci disputat cu o primă perioadă foarte bună a Danemarcei. Au jucători de mare perspectivă, dar am reușit să echilibrăm, am avut posesie bună, am avut oportunități. Pe final de joc, după golul lui Coman, am forțat. E început de campanie și sunt jucători care au jucat foarte puțin împreună. Rădoi încearcă să formeze o nouă echipă acum. Ar fi fost bun un rezultat de egalitate. Danemarca va fi principala contrcandidată cu noi la calificare.

Mi-au plăcut Aioanei, e de mare perspectivă, îl știu încă din Liga 2 și e un lucru îmbucurător, Băluță, Florinel Coman. Din păcate, Petre și Drăguș nu au fost în ziua lor cea mai bună. Pe Dobre nu-l cunosc bine, dar se vede că are forță și viteză, e de urmărit în continuare. Ganea are evoluții bune și în campionat. Pentru primul sezon de primă ligă chiar a făcut partide bune”, a declarat fostul selecționer de la U21 pentru DigiSport, imediat după ce tricolorii mici au pierdut un punct la una dintre ultimele faze ale meciului. 

Danemarca U21 – România U21 2-1 (Olsen 3, 55 / Coman 80)

  • Danemarca U21 (4-3-3): Christensen – Anyembe, Sorensen, Nelsson, Poulsen – Hjulmand (46 Kofod), Nartey, Holse – Olsen, Bruun Larsen, Dreyer (66 Odgaard)
  • Rezerve: Vindhal-Jensen, Jensen, Ibsen, Amundsen, Damsgaard, Madsen, Rasmussen
  • România U21 (4-3-3): Aioani – Rațiu (66 Velisar), Pașcanu, Dima (66 Chindriș), Boboc – Dragomir (51 Ciobanu), Băluță, Olaru – Drăguș (66 Dobre), Ad. Petre (72 G. Ganea), Fl. Coman
  • Rezerve: Dur-Bozoancă, R. Grigore, Oaidă, Neicuțescu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Raport de cercetare: 7 din 10 adolescenți consumă alcool
Raport de cercetare: 7 din 10 adolescenți consumă alcool
Meteorologii Accuweather anunță o vară cum n-a mai fost în România. Ce se întâmplă până pe 17 iulie, în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară cum n-a mai fost în România. Ce se întâmplă până pe 17 iulie, în București
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Umilită la French Open: prima jucătoare bătută cu 6-0, 6-0, la Roland Garros, în acest an
Umilită la French Open: prima jucătoare bătută cu 6-0, 6-0, la Roland Garros, în acest an
Nicolae Stanciu, Ianis Hagi şi Albion Rrahmani, la pachet la o forţă din Superliga! Conducerea clubului nu a mai suportat dezamăgirea ultimelor sezoane şi e gata să dea o triplă lovitură la vară
Nicolae Stanciu, Ianis Hagi şi Albion Rrahmani, la pachet la o forţă din Superliga! Conducerea clubului nu a mai suportat…
Cum a reacţionat posibilul înlocuitor al lui Daniel Opriţa la Steaua Bucureşti: “Este o onoare, nu contează unde este echipa”
Cum a reacţionat posibilul înlocuitor al lui Daniel Opriţa la Steaua Bucureşti: “Este o onoare, nu contează unde este echipa”
Transformarea ȘOCANTĂ a Dianei Gureșoaie, fosta lui Cristi Tănase. Cum arată în prezent bruneta
Transformarea ȘOCANTĂ a Dianei Gureșoaie, fosta lui Cristi Tănase. Cum arată în prezent bruneta
A murit Nikita! Avea doar 35 de ani şi i-a cedat inima. Ce greşeală a regretat în ultimii ani din viaţă!
A murit Nikita! Avea doar 35 de ani şi i-a cedat inima. Ce greşeală a regretat în ultimii ani din…
BANCUL ZILEI. Alinuța: Am înțeles că ai o relație cu soțul meu?!
BANCUL ZILEI. Alinuța: Am înțeles că ai o relație cu soțul meu?!
O ţară vecină cu România vinde case la 3.500 de euro pe internet. Mii de oameni s-au mutat deja aici
O ţară vecină cu România vinde case la 3.500 de euro pe internet. Mii de oameni s-au mutat deja aici
Un șoim a ȘOCAT cercetătorii! Ce poate face pasărea?
Un șoim a ȘOCAT cercetătorii! Ce poate face pasărea?
Artista din România care a fost diagnosticată cu cancer: 'Doctorul mi-a dat câteva zile' 😲
Artista din România care a fost diagnosticată cu cancer: 'Doctorul mi-a dat câteva zile' 😲
Veste cumplită despre Bruce Willis. Soția sa a anunțat în lacrimi: Fără speranță, doar șoc...
Veste cumplită despre Bruce Willis. Soția sa a anunțat în lacrimi: Fără speranță, doar șoc...
Breaking news! A murit Ed Gale
Breaking news! A murit Ed Gale
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților în iunie 2025
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților în iunie 2025
Test în ROMÂNIA cu cea mai vândută mașină din lume. Cât consumă SUV-ul vedetă?
Test în ROMÂNIA cu cea mai vândută mașină din lume. Cât consumă SUV-ul vedetă?
Mesajul lui chef Richard Abou Zaki, după finala sezonului 15 Chefi la cuțite. Cei doi concurenți ai lui au pierdut premiul
Mesajul lui chef Richard Abou Zaki, după finala sezonului 15 Chefi la cuțite. Cei doi concurenți ai lui au pierdut…
×
OSZAR »