Politehnica Iași și Sepsi Sf. Gheorghe deschid vineri, 2 mai, de la ora 17.30, etapa a 7-a a play-out-ului SuperLigii, antepenultima din acest sezon.
Partida se va disputa în Copou, iar miza este uriașă pentru ambele formații.
Pentru ieșeni, calculele sunt simple. Dacă înving, evită retrogradarea directă, orice alt rezultat urmând să prelungească emoțiile trupei din Copou.
Antrenorul Vasile Miriuță a prefațat partida cu Sepsi în cadrul unei conferințe de presă și a dezvăluit mesajul pe care l-a transmis jucătorilor în vestiar.
„Jucăm o altă finală, un meci foarte greu, cred că este cel mai greu meci de până acum.
Întâlnim o echipă pe care o respectăm, dar am avut discuții în cursul săptămânii cu băieții, și chiar azi înainte de antrenament le-am spus că avem un singur plan vineri: victoria, 3 puncte. Adversarul nostru trebuie să simtă când intră în incinta acestui stadion și în acest oraș că nu are nicio șansă să scoată ceva de la acest meci. Le-am spus și azi, le voi spune și mâine, și vineri, că trebuie să ne sacrificăm cu toții.
Nu are rost să mai vorbesc de atitudine, de determinare. Le-am spus și azi, vineri să uite de mamă, de tată, de nevastă, de copil și ne nepot. Și eu împreună cu ei”, a transmis Vasile Miriuță.
Tehnicianul Iașiului a subliniat că jucătorii săi sunt conștienți de importanța partidei și trebuie să aibă un singur gând când intră pe teren, cel de a lua trei puncte.
Totodată, Miriuță le-a transmis elevilor săi că se bate cu oricine pentru ei și pentru club, iar ei trebuie să simtă același lucru.
„Avem doar această variantă, trei puncte. Sunt momente probabil când vom suferi, pentru că va fi un meci foarte greu, dar suntem obișnuiți să suferim în unele momente ale jocului.
Cel mai important lucru este clubul Poli Iași. Nici Miriuță, nici Ștefanovici, nici Bordeianu sau Feri Dican, ci Politehnica Iași. Jucătorii trebuie să joace pentru acest lcub, pentru oraș, pentru această comunitate și să salvăm echipa.
Sunt conștienți și ei de acest lucru, s-au antrenat foarte bine, chiar nu am ce să le reproșez. Sunt un pic supărat pe Camara pentru acel roșu luat cu Slobozia, dar mă bucur că Alin Roman este apt și sunt sigur că ne va ajuta vineri. Trebuie să fim o echipă. Am mare încredere în băieții mei.
Alt mesaj nu am ce să transmit. Este vorba de existență aici. La orice echipă am fost, mi-am apărat echipa până în pânzele albe. M-am bătut cu oricine în țara asta pentru echipa mea. Așa și acum.
Mă bat cu oricine pentru Poli Iași și pentru băieții ăștia. Iar ei trebuie să simtă același lucru pe care îl simt și eu și pe care îl vor simți și cei 8.000 de oameni care vor veni la meci”, a mai spus Vasile Miriuță, care a făcut apel la suporteri să vină în număr cât mai mare la stadion:
„Sper ca publicul să vină în număr cât mai mare și să ne susțină și în momentele grele, în care vom suferi. Dar trebuie să câștigăm acest meci, iar adversarul trebuie să simtă că în incinta stadionului lui Poli Iași nu are nicio șansă”.
Antrenorul Politehnicii a dezvăluit și aroganța pe care o va face dacă salvează Iașiul de la retrogradare.
„Primul gest pe care îl fac dacă salvez echipa, îl sun pe nepotul meu, să-i spun că mi-e dor de el și că îl iubesc. Pentru că nu l-am văzut de trei luni de zile aproape. Cred că asta ar fi prima aroganță.
Nu aș suna-o pe nevastă-mea, nici pe băiatul meu sau pe fiica mea, ci pe nepotul meu care face patru anișori acum. L-aș lua și aș pleca în vacanță cu el pentru câteva zile”, a spus Miriuță, care a vorbit laudativ la adresa lui Dorinel Munteanu, antrenor înlocuit de Sepsi chiar înaintea confruntării din Copou:
„Am numai cuvinte frumoase despre Dorinel. Îl știu din 1991, când ne-am întâlnit la Dinamo. Ne-am întâlnit și în Germania, am jucat împreună. Un băiat extraordinar și un antrenor foarte bun. Dar nu vreau să intru în detalii. La mine, în Maramureș, există o vorbă, ”Le avem noi pe ale noastre”. Noi avem problemele noastre acum, nu ne interesează ce fac adversarele noastre”.
Vestiarul a fost reprezentat la conferința de presă de Ștefan Ștefanovici, care a subliniat și el importanța celor trei puncte.
„Va fi un meci foarte dificil, dar știm importanța partidei și cu siguranță vom avea atitudinea și determinarea potrivite. Există presiune pe final de sezon, e normal, mai sunt doar trei jocuri, dar noi trebuie să fim focusați pe fiecare joc și să dăm tot ce avem mai bun”, a declarat Ștefan Ștefanovici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER