Gigi Becali ar putea da o adevărată lovitură pe piața transferurilor, în această vară. Dumitru Dragomir și-a exprimat convingerea că Ștefan Târnovanu valorează cel puțin 15 milioane de euro.
În ultima vreme, tot mai multe voci au susținut că portarul e foarte aproape să facă pasul spre un campionat important al Europei. S-a vorbit chiar și despre un eventual interes al celor de la Napoli.
Până atunci, va continua să lupte, însă, pentru cucerirea titlului de campion. Cinci etape au mai rămas din play-off, iar FCSB ocupă prima poziție, cu trei puncte avans față de Universitatea Craiova și 5 față de CFR Cluj.
În actuala stagiune, Ștefan Târnovanu a apărat buturile formației roș-albastre în 53 de meciuri, reușind să păstreze poarta intactă în 22 dintre ele. Site-urile de specialitate îl evaluează la 4,5 milioane de euro.
Prestațiile sale l-au impresionat atât de tare pe Dumitru Dragomir încât a vorbit despre un transfer record pentru fotbalul românesc. Din punctul său de vedere, goalkeeperul de 24 de ani se poate impune ca titular în tricoul oricărei echipe din lume.
„Târnovanu e jucător de cel puțin 15 milioane de euro. La orice echipă din această lume joacă titular”, a spus Dumitru Dragomir pentru fanatik.ro.
După derby-ul cu CFR Cluj din ziua de Paște, scor 3-1, Gigi Becali nu a ezitat să-și taxeze titularul dintre buturi pentru gafa comisă în repriza secundă, chiar la faza care a dus la eliminarea lui Mihai Popescu.
„Nu Mihai Popescu e de vină. El nu a vrut să facă asta. Este o dorință… I se duce mâna din instinct. Eu l-aș putea judeca aici pe Târnovanu. Ce cauți acolo? Dar Popescu a întins mâna la instinct. În fracțiunea aia de secundă ai timp să gândești? Ce căuta el, Târnovanu, acolo? Dar nu am ce să îi reproșez. A scos. A scos una la Louis Munteanu în prima repriză. Din moment ce câștigăm meciul și facem trei puncte ce să mai reproșez? Gata, am câștigat meciul. Am avut 3-0. Aici îi reproșez lui Târnovanu (n.r. la faza în urma căreia a fost acordat penalty pentru CFR Cluj), dacă ești pe ea, dă-i un pumn și respinge-o. El a vrut să o prindă”, a spus latifundiarul din Pipera, cel care a refuzat în perioada de mercato a iernii o ofertă de patru milioane de euro pentru Târnovanu.
„Nu Mihai Popescu e de vină. El nu a vrut să facă asta. Este o dorință… I se duce mâna din instinct. Eu l-aș putea judeca aici pe Târnovanu. Ce cauți acolo? Dar Popescu a întins mâna la instinct. În fracțiunea aia de secundă ai timp să gândești?
Ce căuta el, Târnovanu, acolo? Dar nu am ce să îi reproșez. A scos. A scos una la Louis Munteanu în prima repriză. Din moment ce câștigăm meciul și facem trei puncte ce să mai reproșez?
Gata, am câștigat meciul. Am avut 3-0. Aici îi reproșez lui Târnovanu (n.r. la faza în urma căreia a fost acordat penalty pentru CFR Cluj), dacă ești pe ea, dă-i un pumn și respinge-o. El a vrut să o prindă”, a spus latifundiarul din Pipera, cel care a refuzat în perioada de mercato a iernii o ofertă de patru milioane de euro pentru Târnovanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER