UTA Arad testează mai multe variante de antrenor principal pentru următorul sezon, imediat ce Mircea Rednic a încheiat conturile cu „Bătrâna Doamnă”.
Cel mai vehiculat nume este Adrian Mihalcea, care ar fi promis că vine și cu trei jucători de la Slobozia, însă și Liviu Ciobotariu a intrat serios „în cărți”.
S-ar putea ca „aranjamentul” cu pachetul de 3 fotbaliști să fie cel care va face diferența.
Ciobi este liber de contract după scandalul cu Valeriu Iftime de la FC Botoșani, din iarnă, când a fost înlocuit pe banca moldovenilor cu Leo Grozavu, care ulterior a salvat echipa de la retrogradare.
În vârstă de 54 de ani, Liviu Ciobotariu le-a mai pregătit în ţară pe FC Naţional, CS Otopeni, Pandurii Tg. Jiu, CF Brăila, Dinamo II, Dinamo, CSM Iaşi, FC Vaslui, FC Botoşani, FC Hermannstadt, FC Voluntari și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, formaţie cu care şi-a trecut în palmares Supercupa României în ediţia 2023-2024. De asemenea a condus pe FC Botoșani timp de 6 luni, până în ianuarie 2025.
În străinătate, Liviu Ciobotariu le-a antrenat pe Al-Faisaly, Al-Tai şi naţionala Libanului.
UTA Arad și Mircea Rednic au pus capăt colaborării după două sezoane și jumătate, potrivit unui anunț făcut de club duminică pe rețelele de socializare. Parteneriatul s-a încheiat pe cale amiabilă, la solicitarea tehnicianului.
„Suntem onorați că am avut pe bancă unul dintre cei mai valoroși antrenori din istoria noastră. Mulțumim pentru tot, domnule Rednic, și vă urăm multă sănătate și succes în continuare!”, a transmis UTA, echipă care a terminat sezonul pe locul 10 în clasament.
„Am antrenat echipe cu ultrași adevărați, nu ca la Arad, cu 150-200. Sper să fie alături de echipă, chiar dacă în acest sezon nu au făcut-o.
Mulțumesc domnului Meszar că m-a adus aici și că am ținut UTA în prima ligă”, a răspuns Mircea Rednic după meciul cu Gloria Buzău, terminat 0-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER