Andrei Cristea are la Popești-Leordeni una dintre cele mai tinere echipe din primele trei ligi, iar jucătorii acestuia sunt deja căutați de cluburile din Superliga, care trebuie să respecte Regula U21 impusă de Federația Română de Fotbal.
Fostul mare jucător al campionatului nostru a recunoscut că au fost discuții pentru anumiți jucători, însă le cere acestora să se concentreze doar pe lupta pentru promovarea în Liga 2.
Andrei Cristea a participat și la selecția jucătorilor de la Popești-Leordeni, care defilează în liga a treia în acest sezon, fiind mult peste adversarele sale.
Aflat la începutul carierei de antrenor, Cristea are o satisfacție foarte mare din acest punct de vedere și este convins că ofertele concrete pentru tinerii fotbaliști nu vor întârzia să apară. De altfel, sunt deja discuții în privința anumitor fotbaliști care au impresionat în ultimele luni, iar printre echipele interesate sunt și formații din Superliga, care trebuie să respecte regula U21.
Din sezonul următor, 2025-2026, Regula U21 va aduce în Superliga obligația utilizării unui jucător născut începând cu 1 ianuarie 2004, astfel că au început să apară deja tatonările pentru campionatul care va începe în această vară.
Da, au fost discuții cu anumite cluburi, dar eu le-am transmis mereu că este cel mai important pentru ei să promoveze în acest sezon, să facă meciuri foarte bune la baraj. Eu îi am în minte (n.n. pe jucătorii care ar putea să evolueze la un nivel mai ridicat), dar nu ar fi corect să specific numele unui jucător. I-am văzut și imediat i-am semnat, iar acum au evoluții mult în creștere, iar satisfacția este foarte mare. Ceea ce realizează este puțin și este important ca ei să ajungă cel puțin la nivel de Superliga. Pentru mine, important este ca ei să crească din punct de vedere fizic și tactic, să acumuleze. Pentru o ofertă concretă, una care îi avantajează, clubul nu se va opune. În momentul în care vor fi la liga a doua, mai mulți ochi vor fi asupra lor, inclusiv de la echipele naționale de tineret și de juniori”, a punctat Andrei Cristea, într-un interviu oferit pentru ProSport la arena din Popești-Leordeni.
Da, au fost discuții cu anumite cluburi, dar eu le-am transmis mereu că este cel mai important pentru ei să promoveze în acest sezon, să facă meciuri foarte bune la baraj. Eu îi am în minte (n.n. pe jucătorii care ar putea să evolueze la un nivel mai ridicat), dar nu ar fi corect să specific numele unui jucător. I-am văzut și imediat i-am semnat, iar acum au evoluții mult în creștere, iar satisfacția este foarte mare. Ceea ce realizează este puțin și este important ca ei să ajungă cel puțin la nivel de Superliga.
Pentru mine, important este ca ei să crească din punct de vedere fizic și tactic, să acumuleze. Pentru o ofertă concretă, una care îi avantajează, clubul nu se va opune. În momentul în care vor fi la liga a doua, mai mulți ochi vor fi asupra lor, inclusiv de la echipele naționale de tineret și de juniori”, a punctat Andrei Cristea, într-un interviu oferit pentru ProSport la arena din Popești-Leordeni.
Andrei Cristea este mândru de faptul că a avut partide în care a mizat și pe cinci jucători mai mici de 21 de ani, reușind și așa să domine seria din care a făcut parte, iar apoi să defileze în play-off, în drumul spre baraj.
În ultima etapă din Liga 3, Popești-Leordeni a trecut cu 4-3 de Recolta Gheorghe Doja, meci în care a debutat la nivelul seniorilor un puști născut în 2007, este vorba de Vlad Cristea, jucător care evoluează pe postul de fundaș stânga. Tânărul fotbalist este chiar din Popești-Leordeni, un aspect pe planul fanilor care promit să vină într-un număr mare la baraj.
Am avut meciuri în care am jucat și cu cinci underi în teren (n.n. U21). Avem condiții foarte bune, la prima ligă nu sunt multe terenuri care să arate așa. Și pot să-mi impun stilul de joc! Am încredere în ei, sunt jucători de perspectivă, vor să ajungă undeva și ard pentru fotbal. La liga a doua și liga a treia, trebuie să fie foarte mulți jucători tineri care să se poată exprima și să le dăm continuitate”, a mai afirmat Cristea, care a debutat în fotbalul mare în 2002, pe vremea când era jucător la Bacău.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER