Farul Constanța i-a găsit repede înlocuitor lui Denis Alibec și a transferat un fost atacant de la Internazionale Milano.
Slovacul Jakub Vojtus, campion al României cu CFR Cluj în sezonul 2020/2021, va juca la echipa lui Ianis Zicu.
Farul a anunțat oficial transferul lui Jakub Vojtus. Fostul atacant de la Unirea Slobozia a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani.
„Atacantul slovac Jakub Vojtus este noul jucător al echipei noastre, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani. Născut la 22 octombrie 1993, în Slovacia, Jakub Vojtus (1.87m), este fost internațional U21, U19, U18, U17, U16, U15. Din luna februarie a acestui an a evoluat pentru Unirea Slobozia, pentru care în 13 partide a reușit 2 goluri și 1 pasă decisivă.
În carieră a mai jucat pentru MSK Zilina U19, Inter Milano U19, Chievo U19, NK Zagreb (Croația), Chievo Verona, Olhanense (Portugalia), Spartak Trnava (Slovacia), Univ. Cluj, Miedz Legnica (Polonia), GKS Tychy (Polonia), Academica Clinceni, CFR Cluj, Mezokovesd (Ungaria), Rapid București, Politehnica Iași, Mumbai City (India) și Unirea Slobozia.
În 316 partide disputate în carieră, a marcat 59 de goluri și a oferit 19 pase decisive. Dintre acestea, 25 de goluri au fost reușite în campionatul României. Bun venit, Jakub, și cât mai multe reușite în tricoul Farului”, a anunțat Farul pe site-ul oficial.
Mă bucur că am ajuns la Farul, un club de tradiție, cu mulți suporteri, unul din cele mai importante din România, care își propune în fiecare an obiective importante. Sper ca prin experiența mea să ajut cât mai mult la îndeplinirea acestora”, a declarat Jakub Vojtus.
Denis Alibec a plecat de la Farul Constanța și a decis să meargă la FCSB, unde a mai evoluat și în sezonul 2017/2018.
„Denis Alibec revine în tricoul roș-albastru la aproape șapte ani după ce a evoluat ultima dată pentru Campioana României.
Atacantul cu 9 goluri și 10 assisturi din acțiune în sezonul recent încheiat al Superligii, care se află în cantonamentul echipei naționale, a semnat contractul la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia și se va prezenta la pregătire în luna iunie. Clubul nostru îi dorește să aibă parte de cât mai multe succese alături de colegii săi!”, a scris FCSB.
Cel mai mult a contat discuția cu domnul Hagi. Am vorbit cu el, cu conducerea Farului, nu s-a mai putut continua, pentru că va fi o schimbare acolo și nu am mai putut să rămân. Mi-a spus să mă duc cu toată încrederea”, a declarat Denis Alibec, pentru AntenaSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER