După un sezon încheiat pe locul 4 în play-out, la doar trei puncte distanță de locurile de baraj pentru evitarea retrogradării din Superliga, UTA Arad era obligată să facă schimbări masive pentru un parcurs diferit. Din aprilie 2023 la echipă, Mircea Rednic n-a putut produce un salt de nivel așteptat de pătimașii suporteri arădeni, UTA fiind și sezonul 2023/2024 în play-out, și acesta. În plus, mereu „blocată” în faza grupelor din Cupa României.
Plecarea lui Mircea Rednic, dar și a unor jucători din actualul vestiar, pe fondul fluxului uluitor de fotbaliști care s-au perindat la UTA în acești ultimi doi ani, a impus o decizie rapidă din partea conducătorilor, care să aducă echilibru și să fixeze coordonatele noului sezon astfel încât să se poată spera la mai mult.
ProSport îți prezintă în exclusivitate informația momentului din Superliga: UTA Arad și-a pus antrenor, care e durata contractului și când va fi prezentat oficial! Asta după ce ieri, 4 iunie, ProSport ți-a dezvăluit aici în exclusivitate numele noului antrenor de la altă formație de Superliga, Unirea Slobozia, și detaliile contractului său!
Conducerea celor de la UTA Arad a făcut o listă scurtă de posibili înlocuitori ai lui Mircea Rednic și, din fericire pentru strategia lor, au reușit să se înțeleagă cu prima opțiune! Dezvăluie sursele noastre din club:
Am semnat contractul după o negociere care nu a durat prea mult, dar nici floare la ureche nu a fost, pentru că vorbim de un antrenor exigent, serios, care e atent la orice detaliu. E vorba de un contract pe doi ani, pentru că vom intra într-o perioadă de stabilitate și construcție, de echilibru și de obiective mai îndrăznețe, sperăm noi, pe parcursul acestui mandat. Mâine, vineri 6 iunie, îl vom prezenta oficial, va veni anunțul, iar cel mai probabil luni, 9 iunie, va fi organizată conferința de presă a noului antrenor”
După 8 ani, la UTA Arad revine antrenor Adrian Mihalcea! Tehnicianul de 49 de ani a pregătit pentru doar câteva meciuri formația în vara lui 2017, pe când arădenii evoluau în Liga 2, după care și-a dat demisia. La acel moment, cei doi atacanți pe care și-i dorea nu au mai ajuns la echipă, iar fotbaliștii de-atunci arătau o imagine total diferită în meciuri față de antrenamente, povestesc sursele noastre.
Adrian Mihalcea și-a început cariera de antrenor acasă, la Unirea Slobozia, formație pe care a pregătit-o în perioada 2013-2015, apoi au urmat în cariera lui ACS Berceni și Dunărea Călărași, până la prima experiență de la Arad pe care am evocat-o. Ulterior, a ajuns pe banca echipei CS Mioveni și antrenor secund la naționala României, în mandatul Cosmin Contra.
Din 2020 a pregătit Dinamo București, iarăși Unirea Slobozia, Chindia Târgoviște și Gloria Buzău, pentru ca din 2023 să preia a treia oară Slobozia și să scrie istorie! A promovat în premieră cu formația ialomițeană în Superliga iar la capătul acestui ultim sezon, 2024/2025, a menținut dramatic în primul eșalon o echipă cu cel mai mic buget, resurse infime și care a jucat toată ediția pe teren propriu… la Clinceni!
Unirea Slobozia a evitat retrogradarea directă și, la baraj, s-a impus la penalty-uri în fața celor de la FC Voluntari, după 1-2 în tur și 1-0 la retur. Povestea completă a impresionantei „supraviețuiri” în Superliga pentru ialomițeni poate fi descoperită aici.
Adi Mihalcea își anunțase oricum dinaintea acestui „hop” plecarea de la echipă și, înainte de a se înțelege cu UTA Arad, a avut „pe masă” oferte concrete sau interes manifestat din partea mai multor cluburi din zona arabă, dar și a altora din Superliga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER