Jurnaliștii nord-macedoneni au reacționat după ce au aflat că KF Shkendija, campioana lor la fotbal, s-ar putea duela cu FCSB în turul 2 preliminar din UEFA Champions League.
Pentru ca o astfel de dublă să devină posibilă, KF Shkendija trebuie să treacă de galezii de la The New Saints FC, iar FCSB de andorrezii de la Inter Club d’Escaldes.
Marți, 17 iunie 2025, la Nyon a avut tragerea la sorți pentru primul tur preliminar din UEFA Champions League, iar FCSB a aflat că va evolua împotriva andorrezilor de la Inter Club d’Escaldes.
O zi mai târziu, miercuri, 18 iunie, la Casa Fotbalului European din Elveția a fost programată și tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar. Iar FCSB jubilează după eveniment, deoarece sorții i-au scos în cale o nouă adversară facilă. Este vorba învingătoarea dintre The New Saints (Țara Galilor) și KF Shkendija (Macedonia de Nord).
Tragerea la sorți provoacă deja teamă în Macedonia de Nord, iar jurnaliștii de la publicația Mol.mk au titrat:
Dacă KF Shkendija trece de The New Saints, un duel cu giganții români în Liga Campionilor se profilează la orizont”, a notat sursa citată.
La finalul sezonului 2024-2025, KF Shkendija a cucerit al cincilea titlu național din palmares, după cele din 2011, 2018, 2019 și 2021. De asemenea, gruparea din Macedonia de Nord se poate mândri și cu două Cupe câștigate pe plan intern, în 2016 și 2018.
Campioana Macedoniei de Nord, Shkendija, va începe parcursul în calificările Ligii Campionilor din primul tur, iar dacă va trece de acest prim obstacol, o așteaptă un adversar de calibru în turul secund. Echipa din Tetovo va întâlni formația galeză TNS în primul tur. Tragerea la sorți UEFA a stabilit că, în cazul unei calificări, Shkendija va înfrunta în turul doi câștigătoarea dublei dintre FCSB din România și Inter Escaldes din Andorra. Primul meci se va juca la Skopje, returul în deplasare. Turul al doilea din Liga Campionilor este programat pentru 22/23 iulie (turul) și 29/30 iulie (retur). În cazul în care Shkendija va fi eliminată în primul tur al Ligii Campionilor, echipa va continua în turul doi de calificare al UEFA Conference League”, se mai arată pe site-ul menționat mai sus.
Potrivit Transfermarkt, întreg lotul lui KF Shkendija este evaluat la 5.280.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER