Cum a numit-o Sorin Cârțu pe FCSB

Cum a numit-o Sorin Cârțu pe FCSB
Sursa foto: Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu trei etape rămase până la finalul sezonului, Universitatea Craiova și-a luat gândul de la titlu. Sorin Cârțu a recunoscut superioritatea celor de la FCSB, catalogându-i drept „o echipă solidă, serioasă și bună”.

Aceștia se apropie cu pași repezi de cel de-al doilea titlu consecutiv. Șapte puncte îi despart în momentul de față de ocupanta poziției secunde, CFR Cluj.

Ecuația campionatului s-ar putea rezolva chiar din runda a opta. În cazul în care vor pleca cu toate cele trei puncte de pe terenul Universității Cluj, iar formația din Gruia nu-i vor învinge pe olteni, roș-albaștrii vor cuceri matematic trofeul.

Sorin Cârțu a lăudat-o pe FCSB

Chestionat despre FCSB, fostul mare atacant al Craiovei Maxima a admis că este o echipă puternică, întrucât a reușit să facă performanță atât pe plan intern, cât și în competițiile europene. Nu a ratat, însă, ocazia de a readuce în discuție greșelile de arbitraj.

„(n.r. FCSB) E o echipă solidă, o echipă serioasă. Bună, are lot. Are și șansă, se știe foarte bine ce înseamnă. Au fost și greșelile arbitrilor, care au ajutat.

 

Sunt multe, dar nu pot să spui despre ei că sunt o echipă care nu-și merită… Au fost angrenați pe două părți (n.r. campionat și cupele europene), le-a mers foarte bine. Nu știu dacă o echipă ar fi reușit”, a declarat Sorin Cârțu la Digi Sport.

Alb-albaștrii promit întăriri: „Sunt anumiți jucători care nu ne ajută pentru obiectiv”

Pentru a deveni o contracandidată serioasă la titlu în următoarea ediție a Superligii, Universitatea Craiova pregătește deja campania de achiziții a verii. Președintele onorific a dat asigurări că vor fi aduși jucători „cu ștaif”, în timp ce alții se vor vedea nevoiți să plece.

„Mai sunt jucători cărora li se termină contract. Sunt discuții. Să vedem ce-și dorește și Mirel. Sunt deja puși în discuție. E clar că echipa trebuie îmbunătățită, dacă vrei să iei campionatul.

 

Am mai spus-o, sunt anumiți jucători care nu ne ajută pentru obiectiv. Obiectivele astea sunt speciale, să câștigi cupa, să câștigi campionatul. Îți trebuie jucători de valoare, cu un anumit ștaif.

 

Mirel Rădoi are un țel pentru care stă (n.r. la echipă). Mișcarea noastră trebuie să fie alături de el, să-l încurajăm. Pe lângă jucători, pentru titlu, trebuie să ai un antrenor care vrea să fie campion, să fie un exemplu. Toată lumea trebuie să fie aliniată la ce face el, la ce vrea el”, a spus Cârțu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezbatere Nicușor Dan vs George Simion. Pozițiile celor doi candidați privind apartenența României la NATO, UE și parteneriatul cu SUA
Dezbatere Nicușor Dan vs George Simion. Pozițiile celor doi candidați privind apartenența României la NATO, UE și parteneriatul cu SUA
Cine este Robert Francis Prevost, noul Papă de la Vatican. Câți ani are și de când este preot
Cine este Robert Francis Prevost, noul Papă de la Vatican. Câți ani are și de când este preot
Amantlâcul anului: Soția lui Dan Alexa, surprinsă noaptea în vila lui Alex Bodi! Avem imaginile bombă ale momentului | VIDEO EXCLUSIV
Amantlâcul anului: Soția lui Dan Alexa, surprinsă noaptea în vila lui Alex Bodi! Avem imaginile bombă ale momentului | VIDEO…
Ce prăbușire! Sparta Praga i-a stabilit prețul lui Albion Rrahmani, după un sezon dezamăgitor
Ce prăbușire! Sparta Praga i-a stabilit prețul lui Albion Rrahmani, după un sezon dezamăgitor
Lovitură în Superliga! Gigi Becali a intrat în direct şi a anunţat că jucătorul va semna: „Eu zic ce ştiu”
Lovitură în Superliga! Gigi Becali a intrat în direct şi a anunţat că jucătorul va semna: „Eu zic ce ştiu”
“Nu sunt mulţumit, nu am jucat prea mult
“Nu sunt mulţumit, nu am jucat prea mult". Rapidistul a dezvăluit ce vrea să facă după finalul sezonului: "Chiar vreau…
Actrița celebră, aproape goală în faţa fanilor la 50 de ani. E o bombă sexy, iar imaginile vorbesc de la sine
Actrița celebră, aproape goală în faţa fanilor la 50 de ani. E o bombă sexy, iar imaginile vorbesc de la…
Ionuț Dolănescu a făcut ACCIDENT! Imagini sfâșietoare la înmormântare
Ionuț Dolănescu a făcut ACCIDENT! Imagini sfâșietoare la înmormântare
BANCUL ZILEI. – Bulă, ce s-a întâmplat, de ce nu mai ești cu blonda aia superbă?
BANCUL ZILEI. – Bulă, ce s-a întâmplat, de ce nu mai ești cu blonda aia superbă?
George Simion promite
George Simion promite "case la 1 leu", după ce a recunoscut păcăleala cu cele la 35.000 euro. Primii lideri PSD…
Etichetele ECO pe mâncare: PĂCĂLEALĂ sau adevăr?
Etichetele ECO pe mâncare: PĂCĂLEALĂ sau adevăr?
Ce sport practică Papa Leon al XIV-lea, noul Suveran Pontif: „Mă consider un jucător amator”
Ce sport practică Papa Leon al XIV-lea, noul Suveran Pontif: „Mă consider un jucător amator”
Gabriela Firea, decizie de ultimă oră! Ce va face dacă Nicușor Dan câștigă alegerile prezidențiale de pe 18 mai
Gabriela Firea, decizie de ultimă oră! Ce va face dacă Nicușor Dan câștigă alegerile prezidențiale de pe 18 mai
Carnet de șofer 2025. Se anulează definitiv permisul. Șoferii români ce pierd de tot dreptul de a conduce
Carnet de șofer 2025. Se anulează definitiv permisul. Șoferii români ce pierd de tot dreptul de a conduce
Doi părinți, tineri români, în vârstă de 19 și 23 de ani, au fost găsiți morți în casă, în Germania:
Doi părinți, tineri români, în vârstă de 19 și 23 de ani, au fost găsiți morți în casă, în Germania:…
Topul celor mai dotate vedete care au defilat pe plajă cu 'butonașii' la vedere
Topul celor mai dotate vedete care au defilat pe plajă cu 'butonașii' la vedere
Grand Theft Auto VI primește cel de-al doilea trailer oficial
Grand Theft Auto VI primește cel de-al doilea trailer oficial
Alcoolemia permisă la volan în 2025: sancțiuni și limite legale
Alcoolemia permisă la volan în 2025: sancțiuni și limite legale
Piedone a pus sigiliu pe abatorul din Popești Leordeni: „Ce fierb aici? Morți? Aici e crematoriu!” Imagini de groază | VIDEO
Piedone a pus sigiliu pe abatorul din Popești Leordeni: „Ce fierb aici? Morți? Aici e crematoriu!” Imagini de groază |…
×
OSZAR »