Adrian Mutu, fost antrenor la Rapid și actual tehnician la Petrolul Ploiești, laudă decizia capitală luată de Dan Șucu în privința lui Aaron Boupendza.
Atacantul gabonez a fost dat afară din Giulești după doar câteva luni, după ce a refuzat să revină cu echipa din cantonamentul de iarnă de la Dubai.
Adi Mutu crede că regulile trebuie respectate de toată lumea, indiferent de numele fotbalistului, iar clubul e cel mai important în astfel de scandaluri.
Adrian Mutu, fost antrenor la Rapid și actual tehnician la Petrolul Ploiești, laudă decizia capitală luată de Dan Șucu în privința lui Aaron Boupendza. Atacantul gabonez a fost dat afară din Giulești după doar câteva luni, după ce a refuzat să revină cu echipa din cantonamentul de iarnă de la Dubai.
Mutu crede că regulile trebuie respectate de toată lumea, indiferent de numele fotbalistului, iar clubul, echipa, antrenorii și suporterii sunt cele mai importante în astfel de cazuri.
Totuși, fostul decar al naționalei României îi „urechează” pe șefii de sub Podul Grant pentru politica de transferuri pe faza ofensivă, acolo unde, în afară de Boupendza și Burmaz, ultimul ieșit complet din formă, echipa nu are alte variante în avanposturi.
„Eu le dau dreptate Rapidului și lui Șumudică, în sensul că Boupendza a fost exclus din lot. E un comportament inadmisibil pentru un jucător profesionist care se respectă și câștigă o grămadă de bani la Rapid.
E o decizie corectă că s-au luat măsuri contra lui. Nu poți permite unui jucător să sfideze clubul, coechipierii, antrenorul și fanii. Să stai doar în Boupendza, să nu ai două-trei vârfuri, cred că lucrurile acolo nu au fost făcute chiar cum trebuia.
Regulile unui club trebuie să fie mereu pe primul plan, clubul trebuie respectat. Sunt curios cum faci când joci pe Giulești cu Boupendza, în fața fanilor care știu despre ce este vorba”, a declarat Adrian Mutu, la Fanatik.
Conducerea clubului Rapid a luat decizia în privința lui Aaron Boupendza după derapajul atacantului la revenirea din cantonamentul de iarnă. Acesta se pregătește cu echipa, dar va fi vândut mai mult ca sigur în această iarnă.
„Verdictul nostru e clar, se desfășoară o anchetă, el e jucătorul nostru și e normal să se antreneze. Nu mai face parte din acest proiect! Știm clar ce s-a întâmplat, se va finaliza în curând. Nu putem să acceptăm un asemenea comportament.
Pentru noi e un capitol închis! Sunt cluburi interesate de el, vorbim cu aceste cluburi. Jucătorului i s-a transmis foarte clar părerea clubului.
Nu (n.r.- dacă există cale de întoarcere)! Va fi OK din punct de vedere financiar pentru noi. Nu va pleca liber de contract, Rapid nu va avea de pierdut de pe urma plecării lui”, a declarat Victor Angelescu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER