A jucat la Dinamo și FCSB, iar acum a luat decizia. „Să trecem la treabă”

A jucat la Dinamo și FCSB, iar acum a luat decizia. „Să trecem la treabă”
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
  • Publicat:

Harlem Gnohere (37 de ani), atacant care a jucat în România la rivalele Dinamo și FCSB, s-a retras din cariera de fotbalist profesionist în septembrie 2024, iar acum a anunțat oficial că a luat-o pe un nou drum.

„Bizonul”, așa cum era supranumit în fotbalul românesc, a intrat deja în posesia unei diplome și a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

„Bizonul” devine antrenor! Harlem Gnohere, ex-atacant la Dinamo și FCSB, și-a luat Licența UEFA B

Harlem Gnohere se numără printre atacanții străini care au atras cel mai mult atenția în fotbalul românesc, iar de curând a fost rememorată povestea transferului său de la Dinamo București la marea rivală FCSB.

Pe de altă parte, Gnohere a rămas în istoria FCSB drept un atacant de referință, fiind nu de puține ori comparat de Gigi Becali cu alți fotbaliști cărora le-a dat șanse în departamentul ofensiv.

Și asta pentru că în cele 115 meciuri jucate în roșu și albastru, Gnohere s-a dovedit a fi foarte eficient, izbutind să contribuie cu 51 de goluri și 6 pase decisive. Statistici la fel de bune a avut și la Dinamo, unde a marcat de 24 de ori și a pasat decisiv de 8 ori într-un total de 58 de partide.

În iulie 2020, Harlem Gnohere a plecat din România cu destinația Belgia, Mouscron mai precis, însă treptat cariera lui a luat-o la vale. În iulie 2022 și-a agățat pentru prima oară ghetele în cui, pentru o perioadă de aproximativ un an de zile, după care, în septembrie 2024, s-a retras definitiv.

Acum, prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe rețelele de socializare, Harlem Gnohere a dezvăluit noul drum pe care a luat-o. „Bizonul” vrea să devină antrenor profesionist și a obținut deja diploma pentru Licența UEFA B.

Este un pas important în viața mea și sunt mândru de toată munca depusă pentru a-mi obține diploma. Un nou capitol se deschide pentru mine, plin de posibilități. Să trecem la treabă!”, a scris Harlem Gnohere, pe Instagram.

SURSA FOTO: instagram.com/harlemgnohere31/

Ce urmează pentru Gnohere

Trebuie precizat că Licența UEFA B este doar o calificare de nivel intermediar ce are rolul de a-i forma pe viitorii antrenori profesioniști. Cel mai frecvent, aceasta poate fi utilizată pentru a activa în fotbalul la nivel juvenil sau ca antrenor secund la echipele de seniori.

Însă, Harlem Gnohere a lăsat de înțeles că nu se va opri aici și, cel mai probabil, a început deja demersurile pentru a obține Licența UEFA A. Iar ulterior, ultimul pas către o carieră în fotbalul profesionist este reprezentat de Licența UEFA Pro.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Udrea află joi dacă scapă de închisoare
Elena Udrea află joi dacă scapă de închisoare
Soția lui Mihai Leu, anunț trist despre starea de sănătate a fostului sportiv: 'Astăzi are nevoie de…
Soția lui Mihai Leu, anunț trist despre starea de sănătate a fostului sportiv: 'Astăzi are nevoie de…
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
Italienii au reacționat imediat după ce Chivu a calificat-o pe Inter în optimile Mondialului Cluburilor
Italienii au reacționat imediat după ce Chivu a calificat-o pe Inter în optimile Mondialului Cluburilor
Victor Piţurcă, revenire de senzaţie în fotbalul românesc! Echipa de tradiţie pe care vrea să o preia fostul selecţioner
Victor Piţurcă, revenire de senzaţie în fotbalul românesc! Echipa de tradiţie pe care vrea să o preia fostul selecţioner
Oficialul CFR a răbufnit după ce a văzut unde vor juca Slobozia şi Metaloglobus partidele de pe teren propriu:
Oficialul CFR a răbufnit după ce a văzut unde vor juca Slobozia şi Metaloglobus partidele de pe teren propriu: "Nu…
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la aproape 53 de ani! Nu o vezi des în ipostaza asta
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la aproape 53 de ani! Nu o vezi des în ipostaza asta
Elena Mateescu, EXCLUSIV, anunţă posibil COD ROŞU de caniculă, urmat de potop cu grindină şi fulgere
Elena Mateescu, EXCLUSIV, anunţă posibil COD ROŞU de caniculă, urmat de potop cu grindină şi fulgere
BANCUL ZILEI. Bulă încearcă să agațe o domnișoară: - Ce picior frumos ai!
BANCUL ZILEI. Bulă încearcă să agațe o domnișoară: - Ce picior frumos ai!
Jumătate de ţară, inclusiv Capitala, intră de la ora 10.00 sub coduri galben şi portocaliu de caniculă
Jumătate de ţară, inclusiv Capitala, intră de la ora 10.00 sub coduri galben şi portocaliu de caniculă
N-ai auzit de el în viața ta! Cel mai longeviv monarh din istorie este...
N-ai auzit de el în viața ta! Cel mai longeviv monarh din istorie este...
A dat cărţile pe faţă: cum s-a schimbat viaţa iubitei fiului lui Ion Ţiriac, imediat după ce l-a cunoscut pe miliardar
A dat cărţile pe faţă: cum s-a schimbat viaţa iubitei fiului lui Ion Ţiriac, imediat după ce l-a cunoscut pe…
Cum a reacționat Donald Trump când s-a întâlnit cu Nicușor Dan! Imagini VIRALE de la summitul NATO din Haga
Cum a reacționat Donald Trump când s-a întâlnit cu Nicușor Dan! Imagini VIRALE de la summitul NATO din Haga
Ziua cea mare pentru Elena Udrea! Decizia de la Judecătoria Ploiești. Ce se întâmplă cu fostul ministru
Ziua cea mare pentru Elena Udrea! Decizia de la Judecătoria Ploiești. Ce se întâmplă cu fostul ministru
„Ești și vei fi prima mea iubire!” Ionuț, tatăl a 3 copii, a murit după o banală durere de burtă! Greșeala fatală pe care a făcut-o i-a adus decesul câteva zile mai târziu. Familia este distrusă de durere
„Ești și vei fi prima mea iubire!” Ionuț, tatăl a 3 copii, a murit după o banală durere de burtă!…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cum arată primele console Xbox portabile din istorie?
Cum arată primele console Xbox portabile din istorie?
Care este viteza maximă pe care o poți atinge cu Dacia Spring? Test pe autostradă - VIDEO
Care este viteza maximă pe care o poți atinge cu Dacia Spring? Test pe autostradă - VIDEO
E oficial! Când începe Insula Iubirii sezonul 9! Ce a declarat Radu Vâlcan înainte de marea premieră
E oficial! Când începe Insula Iubirii sezonul 9! Ce a declarat Radu Vâlcan înainte de marea premieră
×
OSZAR »