Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu a primit o ofertă din partea unei echipe din Liga 3 a Poloniei, Wieczysta Cracovia, finanțată de un om de afaceri polonez, cunoscut ca „Regele farmaciilor”.
Afaceristul Wojciech Kwiecien are un lanț de peste 200 de farmacii și o avere estimată la peste 116.000.000 de euro, iar în vara lui 2020 a achiziționat clubul, care se acum se afla la numai un pas de promovare în eșalonul secund.
Potrivit presei poloneze, omul de afaceri investește substanțial în acest mic club, iar acest lucru pare că atrage jucători de top tocmai datorită salariilor pe care le oferă „Regele farmaciilor”. De altfel, acesta pare să fie și motivul pentru care polonezii și-au îndreptat atenția spre Dan Petrescu, unul dintre cei mai buni antrenori din România și care este plătt pe măsură de patronul CFR Cluj.
Fostul intenațional Dan Petrescu a debutat ca tehnician în vara lui 2002, când era încă jucător în activitate la FC Național. De-a lungul carierei sale, Dan Petrescu a antrenat echipe din România, dar și din Polonia, Rusia, Qatar, Emiratele Arabe Unite, China, Turcia și Coreea de Sud.
În primăvara lui 2024, Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj, unde se află la al patrulea mandat, după cele din 2017-2018, 2019-2020 și 2021-2023. Petrescu a devenit anul trecut cel mai bine plătit antrenor din Superliga. Nelu Varga, patronul CFR Cluj, i-a oferit la acel moment un salariu de 30.000 de euro/lună, depășind cu mult salariul pe care îl primea, la acel moment, Elias Charalambous (FCSB).
„Wieczysta îl consideră pe Dan Petrescu o variantă. Fostul jucător de la Chelsea nu are nevoie de introducere pentru fanii polonezi deoarece românul a lucrat în trecut la Wisla și probabil Wojciech Kwiecien sau oamenii apropiați lui îl știu în acea perioadă.
Uitându-ne la CV-ul său, în special în ultimii ani, antrenorul de 57 de ani a ales direcții care nu au fost atractive neapărat din punct de vedere sportiv, ci din punct de vedere financiar”, notează Goal.
Polonezii au mai transmis că tehnicianul care a obținut cinci titluir cu CR Cluj a fost contactat pentru a comenta zvonurile, dar a refuzat, scrie GSP.
Potrivit presei poloneze, omul de afaceri este unul extrem de discret, „care vrea să rămână anonim, este obsedat de intimitatea sa și nu există poze pe internet cu el și nici interviuri”.
Dacă în Superligă, la jumătatea play-off-ului, CFR Cluj se află la cinci puncte în urma liderului FCSB, în Cupa României este la numai o victorie de finală, iar adversară îi este Farul Constanța. Meciul este programat joi, 24 aprilie, ora 20.30. Finala Cupei României va avea loc pe 14 mai, dar stadionul care va găzdui ultimul act nu a fost încă anunțat.
Dacă va reuși să treacă de echipa lui Gică Hagi, CFR Cluj va juca împotriva formației Hermannstadt, care s-a calificat dramatic, în fața Rapidului, printr-un gol marcat în prelungiri. Rezultatul de la Sibiu l-a determinat pe Marius Șumudică să își anunțe demisia de pe banca tehnică a giuleștenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER