ProSport v-a prezentat în această săptămână povestea inedită a lui Raul Marincău. Fostul fundaș central a decis să se mute în Germania și s-a reprofilat. Astăzi este șofer de autobuz și este extrem de încântat cu noua lui viață obișnuită, fără faima pe care o aduce fotbalul.
Raul Marincău are doi băieți care joacă fotbal. George (16 ani) și Emanuel (18 ani). Ultimul evoluează la juniorii lui Mainz. A jucat și în Youth League cu această formație și este un titular obișnuit în naționala U19 a României. Emanuel Marincău a decis să reprezinte România, chiar dacă și convocarea de la naționala Germaniei a venit în același timp. Raul Marincău a povestit acel episod, dar și care a fost momentul când și-a dat seama că fiul său va alege naționala noastră.
Raul, ai doi copii care sunt fotbaliști. Da, George și Emanuel. Emanuel este cu 2 ani mai mic și mult mai puternic și mai ambițios. Nu este chiar așa talentat ca Emanuel, joacă la un nivel mai scăzut, dar ambiția cu care el se pregătește îl va ajuta mult. Munca bate talentul. Mai ales în Germania unde se pune accentul pe muncă.
Cât de mult contează pentru ei că tu ai fost fotbalist profesionist? Ei nu știu cum se desfășoară lucrurile în fotbalul profesionist și pot să-i ajut cu asta. Ei sunt juniori care merg la fotbal de plăcere și nu știu cei din birouri ce urmăresc și care sunt cerințele. Eu i-am îndrumat, le-am spus cum merg lucrurile și ce trebuie să facă.
Este ceea ce ai visat, ca măcar unul dintre copii tăi să fie și fotbalist? Când ne punem seara la cină, cu toții, acolo este cea mai mare bucurie. Că s-au născut cu talent la fotbal, că vrea să facă muzică, că vrea să zboare cu avionul, nouă ne este indiferent. Important este să fie oameni respectuoși, cu frică de Dumnezeu. Că unul ajunge vedetă și altul un om de rând, ne interesează mai puțin. Faptul că îmi calcă pe urme este o satisfacție în plus, dar nu ceva ce era obligatoriu.
Emanuel a fost și căpitan la Mainz. Asta trebuie să fie o mândrie. Este o concurență foarte mare. Sunt jucători cu peste 60 de naționalități aici. Toți trag să demonstreze ce pot, vin cu mentalități diferite, cu calități diferite. Este o „grămăjoară” și de aici se strânge lotul pentru campionat. Emanuel a reușit să treacă toate sitele, să spun așa, de la under 11 la under 19. Din lotul în care el a intrat atunci mai sunt doar doi jucători, iar el este al treilea. La restul li s-a dat drumul.
Știu că Emanuel a fost convocat și la naționalele Germaniei. Atunci când l-au chemat la naționala Germaniei nu avusese nici un contact cu Federația Română. Nici un telefon, nimic. Și eram surprins neplăcut că nu l-au chemat la vreo selecție. Nu știu motivele și mă rezum la atât. Dar în momentul respectiv nu avea cetățenia germană și nu era ușor de obținut. O condiție era să avem 6 ani petrecuți în Germania. Nu aveam atunci și s-a întârziat din cauza asta și a mai trecut un an. A mai fost chemat la cantonamente cu echipele naționale ale Germaniei, dar nu putea juca. Între timp, a obținut cetățenia, iar naționala Germaniei a câștigat Campionatul Mondial și European, la nivelul lui de vârstă, iar el a pierdut startul, să zic așa. Dar l-au mai chemat în lotul lărgit. La scurt timp a venit și convocarea de la naționala României.
Tu l-ai sfătuit să aleagă România? Cum a luat decizia? Acest aspect al hotărârii unde să joace a venit simplu. Am privit la tv meciurile Germaniei cu România. Au tot jucat în ultimii ani și la tineret și la seniori. Și am văzut trăirile lui, atunci. Cum tremura, cum vibra pentru România. Asta fără să discutăm înainte ceva, ca să nu fie subiectiv. Am văzut trăirile și la momentul când a trebuit să aleagă, chiar îmi amintesc episodul, au venit convocările de la ambele naționale. Antrenorul lui de la Mainz, care a fost fotbalist profesionist și la Bayern, l-a întrebat ce alege. A răspuns: „România”. „Ești sigur? Nu vrei să te mai gândești?”, l-a întrebat. A zis: „categoric, nu”. Am discutat apoi acasă și el trăiește, simte ca un român. Inima lui bate pentru România. La germani s-ar fi prezentat ca jucător profesionist, dar inima lui nu și-ar fi putut-o duce niciodată acolo.
Îl vezi în viitor un fundaș central de Bundesliga? Viitorul îi aparține lui Dumnezeu . Nu știm ziua de mâine ce aduce. Îmi doresc să fie sănătos. Din experiența mea, le-am spus-o și lor… Astăzi câștigi, ești fericit. În două zile s-a dus. Și înfrângerea, la fel. Important este să ieși sănătos de pe teren. Bucură-te de fiecare moment. Fără motive de supărare. Iar dacă o fi să fie, ține numai de tine și de felul cum abordezi această șansă. Am zis că venim la Mainz, un club profesionist, și aici vrem că e cel mai aproape de locul unde ne mutăm. Dorința aceasta devine realitate ușor, ușor. Ni s-a propus prelungirea contractului pentru echipa a 2-a. Un contract de semiprofesionist. În Germania nu este ușor să devii profesionist. Mai este drum lung până să la profesionist. Evident că ne dorim și îmi doresc să reușească. Ăsta este și idealul lui. Și eu îmi doresc să se realizeze în fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER