Mircea Lucescu va trebui să-i găsească un înlocuitor lui Radu Drăgușin, care va lipsi pe durata tuturor meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial, după toate estimările. Virgil Ghiță devine o variantă de luat în calcul pentru selecționerul României.
Fundașul central de 26 de ani este titular obișnuit la Cracovia și spune că este visul oricărui fotbalist român să ajungă sub comanda selecționerului Mircea Lucescu.
Fostul apărător al lui Gică Hagi este fundașul central român cu cele mai multe minute jucate, dintre cei care evoluează în afara țării.
„Am un sezon foarte bun, un sezon peste media sezoanelor pe care le-am avut. Și ca echipă mergem destul de bine în acest sezon. Jucăm un fotbal mai frumos decât în anii precedenți și cred că asta mă ajută și pe mine foarte mult. Cred că orice jucător, mai ales din afară, dorește să ajungă la echipa națională.
Tot ce pot să fac este să mă antrenez, să joc cât mai bine și depinde de staff-ul echipei naționale, dacă va considera că sunt demn, să zic așa, ca să fiu la echipa națională”, a spus Virgil Ghiță despre posibilitatea de a-l înlocui pe Radu Drăgușin la echipa națională, la PrimaSport.
Fundașul central este pe locul 5 în Polonia cu echipa sa de club și se felicită pentru că a ales să se transfere în acest campionat.
„Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă rămâneam în România, dar e clar că m-am dezvoltat mult mai bine aici, sunt de trei ani în Polonia, cunosc campionatul foarte bine. Sunt 100% sigur că acest campionat este mai puternic și mai sigur decât ce era în acel moment la noi în țară. E un stil diferit de fotbal, un stil mai intens, mai fizic”, a spus Ghiță, la Prima Sport.
Apărătorul cu șapte selecții în echipa națională are 17 partide ca integralist pentru Cracovia în acest sezon. Ghiță este convins că a venit vremea ca România să se întoarcă la Campionatul Mondial.
„Pot să zic și eu ce zice toată lumea, că am avut noroc cu tragerea la sorți, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Trebuie să scoatem rezultate din toate meciurile. Orice meci poate fi periculos.
Cu siguranță putem ajunge la Mondial, cum văd echipa și cum suntem. Cu siguranță este un moment extraordinar de bun pentru a ajunge la Mondial”, a spus fundașul central.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER