Fiind club de drept public, Steaua Bucureşti nu poate promova din Liga 2, dar noul comandant vrea să dea marea lovitură și să ducă echipa în Superliga.
Fostul mare fundaș al Stelei și al României, Adrian Bumbescu, spune că principalul obiectiv al lui Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu este ca echipa de fotbal să ajungă în Superliga.
În vara anului 2021, CSA Steaua promova în Liga 2. După un sezon în care a terminat pe locul 4 atât sezonul regulat, cât și play-off-ul, echipa roș-albastră a încheiat următoarea stagiune competițională pe 2, la 8 puncte de Poli Iași. Surpriza neplăcută a fost că nu a avut drept de promovare, fiind club susținut de Ministerul Apărării, iar lucrurile stau la fel și în ziua de azi.
Pe 17 martie, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu a devenit noul comandant al clubului, iar Adrian Bumbescu, fostul mare fundaș central, spune că veteranul teatrelor de operații din Afganistan și Irak are un obiectiv clar.
„Au fost ceva discuții cu domnul comandant. Nu depinde doar de comandant sau de fostele glorii, depinde mai mult de cei de sus, noi trebuie să ne facem un proiect, un plan de acțiune, care să fie depus mai departe, sunt multe de făcut, inclusiv schimbarea Legii Sportului, fără de care nu se poate face nimic.
Domnul comandant, eu am stat de vorbă cu dânsul, cu ideea asta a venit (n.r. de a obține dreptul de promovare) și vrea să facă treabă bună aici”, a spus Bumbescu, potrivit iamsport.ro.
În actuala stagiune competițională, Steaua București a terminat sezonul regulat pe locul 2, cu 41 de puncte, la 3 de liderul Csikszereda. Celelalte formații intrate în play-off sunt Metaloglobus (38 de puncte), CSM Reșița, FC Argeș (ambele cu 34 de puncte) și FC Voluntari (33 de puncte).
Primele două promovează, iar echipele de pe locurile 3 și 4 joacă baraj cu formațiile aflate pe pozițiile 7 și 8 în play-out-ul Superligii. Dacă Steaua București se va afla pe unul dintre primele patru locuri la finalul play-off-ului, locul ei va fi luat de următoarea clasată.
„Eu am mare încredere în noul comandant. Nu e vorba doar de politic, practic mai sus sunt superiorii lui. El primește ordine de la ministru, nu poate face singur, se aprobă mai departe, noi propunem, dar de aprobat… ajunge la guvern schimbarea Legii Sportului.
Aș vrea, mi-as dori, la meciul cu FC Argeș o să fim mai mulți din fostele glorii și vom sta de vorbă, ne vedem acolo să vorbim și cu domnul comandant. Momentan tot ce știm e că o sa fie discuții. Dumnealui a venit doar pe 6 luni, dar poate să prelungească.
Eu am stat de vorbă cu el, îl cunoșteam, am stat de vorbă cu el. Îmi place, pentru că a jucat fotbal la Iași, a fost portar și are cunoștințe de fotbal”, a mai transmis Adrian Bumbescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER