Dorinel Munteanu, la Dinamo? Varianta surpriză lansată de o glorie a clubului

Redactor:
Daniel Anghel
Dorinel Munteanu, la Dinamo? Varianta surpriză lansată de o glorie a clubului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Mihali, fostul jucător al lui Dinamo, a vorbit despre situația tensionată din „Ștefan cel Mare”. Conducerea clubului caută un antrenor, iar Mihali îl propune pe fostul său coleg de la echipa națională, Dorinel Munteanu (51 de ani).

Nu ar fi primul „mandat” al „Neamțului” la Dinamo. În sezonul 2012-2013, Munteanu a pregătit echipa pentru cinci partide, dar a plecat în Rusia, la Mordovia Saransk: „Antrenor eu l-aș vedea pe Dorinel Munteanu. Este un antrenor printre puținii care au câștigat titlu, dar antrenează alții care nu știu dacă au ajuns vreodată pe locul 5-6. El a câștigat până la urmă un titlu. A antrenat și la CFR Cluj și a făcut-o cu succes”, a spus Mihali, pentru Telekom Sport.

Dorinel Munteanu este liber de contract de la începutul acestui an. Acesta și-a reziliat înțelegerea cu Concordia Chiajna, formație care a ajuns, între timp, în Liga a doua. „Neamțul” a fost înlocuit la „cârma” echipei de Adrian Falub.

CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, Universitatea Cluj, FCSB, Oțelul, Dinamo, Mordovia Saransk, Kuban Krasnodar, FK Qabala, Astra Giurgiu, Zakho FC și Concordia Chiajna sunt echipele pe care le-a pregătit Dorinel Munteanu în cariera sa.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Călin Georgescu contestă în instanță amenda de 200.000 lei primită de la AEP
Călin Georgescu contestă în instanță amenda de 200.000 lei primită de la AEP
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar cu toată fermitatea!'
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar…
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din…
Horațiu Moldovan a primit oferta! E dorit de o echipă care evoluează în cupele europene
Horațiu Moldovan a primit oferta! E dorit de o echipă care evoluează în cupele europene
Decizie fără precedent! Înainte de tragerea la sorţi, UEFA a exclus o echipă din Conference League
Decizie fără precedent! Înainte de tragerea la sorţi, UEFA a exclus o echipă din Conference League
Bomba bombelor pe piaţa transferurilor. Alex Mitriţă a plecat de la Universitatea Craiova. Rotaru: ”A prins un contract extraordinar”
Bomba bombelor pe piaţa transferurilor. Alex Mitriţă a plecat de la Universitatea Craiova. Rotaru: ”A prins un contract extraordinar”
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 10 ani de alăptat fără oprire! Fosta asistentă s-a pozat provocator
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 10 ani de alăptat fără oprire! Fosta asistentă s-a pozat provocator
Scandal de proporții între Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan! Poliția a deschis dosar penal imediat
Scandal de proporții între Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan! Poliția a deschis dosar penal imediat
BANCUL ZILEI. Busu oferă un sfat prețios tuturor bărbaților: - Dacă femeia tună și fulgeră...
BANCUL ZILEI. Busu oferă un sfat prețios tuturor bărbaților: - Dacă femeia tună și fulgeră...
Tinerii care aleg munca vara în loc de vacanţă. Salariile, între 2.000 de lei şi 4.500 de lei
Tinerii care aleg munca vara în loc de vacanţă. Salariile, între 2.000 de lei şi 4.500 de lei
Un MARE mit despre egiptenii antici a fost spulberat
Un MARE mit despre egiptenii antici a fost spulberat
Cadoul fabulos al lui Victor Piţurcă pentru fiul său! Ce a primit tânărul la majorat
Cadoul fabulos al lui Victor Piţurcă pentru fiul său! Ce a primit tânărul la majorat
BREAKING | Andrei Șoșa, patronul clubului Expirat din București, reținut pentru trafic de droguri!
BREAKING | Andrei Șoșa, patronul clubului Expirat din București, reținut pentru trafic de droguri!
Se dau banii de taxe înapoi! Băncile trebuie să returneze banii. Peste 100.000 de clienți sunt vizați
Se dau banii de taxe înapoi! Băncile trebuie să returneze banii. Peste 100.000 de clienți sunt vizați
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
De câte ori ai voie să te învârți într-un sens giratoriu? Reguli și sancțiuni care se aplică în 2025
De câte ori ai voie să te învârți într-un sens giratoriu? Reguli și sancțiuni care se aplică în 2025
Cum arată acum Jennifer Dumitrescu. Actrița a jucat-o pe micuța Carina în telenovela românească Îngerașii
Cum arată acum Jennifer Dumitrescu. Actrița a jucat-o pe micuța Carina în telenovela românească Îngerașii
×
OSZAR »