EXCLUSIV | Marius Lăcătuș și-a prezentat demisia din funcția de antrenor al Stelei!

Redactor:
Dan Mirea
Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Marius Lăcătuș și-a prezentat demisia din funcția de antrenor al Stelei!
Marius Lăcătuș fc brațov
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cad primele capete de la Steaua, după ce echipa a ratat dramatic locul de baraj pentru promovarea în Liga 3! Conform surselor ProSport, antrenorul Marius Lăcătuș și secundul Ștefan Iovan și-au prezentat demisiile în fața comandantului CSA Steaua, Pompiliu Bixi Mocanu. Omul care conduce CSA le-a transmis că mai au timp de gândire, întrucât nu-și dorește să piardă cele două legende ale fotbalului românesc. 

Luni, Marius Lăcătuș și Ștefan Iovan au lăsat foile de demisie pe biroul comandantului CSA Steaua, la prima oră a dimineții. Bixi Mocanu nu a dorit să accepte și le-a mai dat timp de gândire. „Fiara” urma să prezinte un raport al sezonului petrecut în Liga 4, urmând ca acesta să fie predat săptămâna următoare. 

În tot acest timp, managerul secției de fotbal, Cristian Neagoe, mâna dreaptă a ultimilor trei președinți, George Boroi, devenit secretar general COSR, Cristian Petrea și Bixi Mocanu, a încercat să-i convingă pe amândoi să nu apeleze la acest gest.

Neagoe știe însă că dezastrul de la fotbal ar putea avea efecte și asupra viitorului său în clubul militar: „Neagoe a girat pentru echipa tehnică și pentru tot ce s-a întâmplat în acest sezon și i-a spus comandantului că 100% Steaua promovează. El se află acum într-o situație delicată și în fața ministrului MApN, Gabriel Leș. Ministrul s-a interesat de situația echipei chiar cu o săptămână înainte de zilele din meciurilor din play-off. Nu i-a picat bine acest eșec”, a declarat pentru ProSport o sursă de încredere din cadrul celui mai galonat club din istoria sportului românesc.

Steaua a ratat promovarea pentru al doilea an consecutiv!

Marea favorită la câștigarea play-off-ului Ligii a 4-a București, Steaua, a comis-o la ultimul meci, a pierdut cu Carmen, scor 0-1, și a ratat pentru al doilea an consecutiv șansa de a promova în Liga 3.

Un autogol a decis jocul desfășurat duminică după-amiază pe stadionul Regie, iar echipa lui Daniel Iftodi va merge la barajul pentru accederea în a treia ligă, acolo unde o va întâlni pe reprezentanta județului Călărași, Mostiștea Ulmu, pe 15 și 22 iunie.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Politician din Europa: România ar trebui să scadă cheltuielile, nu să crească taxele
Politician din Europa: România ar trebui să scadă cheltuielile, nu să crească taxele
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă,…
Jucătorul de la FCSB care a atras toate privirile: „Continuă evoluțiile pe care le-a avut și sezonul trecut”
Jucătorul de la FCSB care a atras toate privirile: „Continuă evoluțiile pe care le-a avut și sezonul trecut”
Mircea Lucescu, OUT de la echipa naţională! Selecţionerul i-a înştiinţat pe şefii FRF când se va produce ruptura! Cine este principalul favorit să îi ia locul
Mircea Lucescu, OUT de la echipa naţională! Selecţionerul i-a înştiinţat pe şefii FRF când se va produce ruptura! Cine este…
Bogdan Cosmescu a fost prezent în Ghencea la FCSB - CFR şi a rămas şocat de două aspecte: ”Nu înţeleg!”
Bogdan Cosmescu a fost prezent în Ghencea la FCSB - CFR şi a rămas şocat de două aspecte: ”Nu înţeleg!”
Pensionarii din România care pierd 99 lei la pensie, începând cu 1 ianuarie 2026
Pensionarii din România care pierd 99 lei la pensie, începând cu 1 ianuarie 2026
Nepoata lui Nicolae Ceaușescu este de o frumusețe răpitoare! Cu ce se ocupă Alexandra, tânăra are planuri mari pentru viitor
Nepoata lui Nicolae Ceaușescu este de o frumusețe răpitoare! Cu ce se ocupă Alexandra, tânăra are planuri mari pentru viitor
BANCUL ZILEI. Învăţătoarea: – Gigel, dacă ai 8 lămâi și vinzi 2 lămâi, câte lămâi mai ai?
BANCUL ZILEI. Învăţătoarea: – Gigel, dacă ai 8 lămâi și vinzi 2 lămâi, câte lămâi mai ai?
Cod roşu de caniculă în 15 judeţe şi Capitală. Când încep să scadă temperaturile
Cod roşu de caniculă în 15 judeţe şi Capitală. Când încep să scadă temperaturile
Templu colosal găsit pe un vârf de deal! Care civilizație l-a construit?
Templu colosal găsit pe un vârf de deal! Care civilizație l-a construit?
Cum arată locuinţa în care milionarul care a renunţat la cetăţenia română stă cu iubita cu 23 de ani mai tânără!
Cum arată locuinţa în care milionarul care a renunţat la cetăţenia română stă cu iubita cu 23 de ani mai…
Cât a plătit un turist pentru o călătorie doar dus cu telegondola din Mamaia. S-a întors pe jos
Cât a plătit un turist pentru o călătorie doar dus cu telegondola din Mamaia. S-a întors pe jos
Lege pentru cei care au casă la curte. Vecinii cu gard comun trebuie să ceară permisiunea
Lege pentru cei care au casă la curte. Vecinii cu gard comun trebuie să ceară permisiunea
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu ținute mult prea scurte și transparente
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu ținute mult prea scurte și transparente
Start pentru reducerile de vară la mii de jocuri
Start pentru reducerile de vară la mii de jocuri
Am testat SUV-ul momentului în România. 7 motive să-l iubești și 2 detalii care-ți strică zenul
Am testat SUV-ul momentului în România. 7 motive să-l iubești și 2 detalii care-ți strică zenul
Donald Trump ascunde niște semne misterioase pe mână. Ce au surprins paparazzii când au dat zoom
Donald Trump ascunde niște semne misterioase pe mână. Ce au surprins paparazzii când au dat zoom
×
OSZAR »