CS Dinamo speră ca de această dată să intre în Liga 2, obiectiv pe care „câinii” lui Dănciulescu și Bratu l-au ratat în sezonul trecut, în urma meciului pierdut la Focșani, scor 0-2.
În cazul în care trec și de barajul cu Vedița Colonești, roș-albii vor juca pe „Arcul de Triumf” în Liga 2, așa cum a aflat ProSport. Acolo unde ar urma să joace și echipa lui Zeljko Kopic o parte dintre meciurile din sezonul viitor.
CS Dinamo se pregătește pentru dubla sezonului, barajul cu Vedița Colonești! După ce au trecut până la urmă fără mari probleme de Dunărea Călărași, „câinii” lui Ionel Dănciulescu și Florin Bratu speră să depășească și următorul obstacol, în tentativa de a pătrunde în sfârșit în Liga 2.
CS Dinamo și Vedița Colonești au fost adversare și în campionatul din Liga 3, diferența dintre cele două echipe fiind una mare înainte de a se intre la baraj, de nu mai puțin de nouă puncte.
Dacă se va reuși promovarea în al doilea eșalon în fața oltenilor, atunci CS Dinamo ar urma să joace pe „Arcul de Triumf” partidele din sezonul următor, discuțiile fiind avansate în acest sens, în condițiile în care echipa din „Ștefan cel Mare” este la un pas să-și îndeplinească obiectivul.
Din informațiile ProSport, pe „Arcul de Triumf” ar urma însă să mai joace o parte dintre meciuri și formația din Superliga a „câinilor”, după ce în play-off oamenii lui Zeljko Kopic s-au mutat pe Arena Națională.
Meciul retur cu Vedița Colonești ar putea fi ultimul oficial găzduit de arena din „Ștefan cel Mare”, care a intrat deja în procesul de demolare. Acesta este programat pe data de 4 iunie.
O parte dintre scaune au dispărut de pe arena care a găzduit meciuri tari în cupele europene, aceasta fiind în momentul de față o variantă doar pentru partidele din Liga 3 înainte de a fi pusă la pământ.
Prima manșă dintre Vedița Colonești și Dinamo este programată sâmbătă, în județul Olt, în ziua în care la Munchen se joacă finala Ligii Campionilor dintre PSG și Inter.
Tot sâmbătă, de la ora 16:30, Poli Timișoara luptă și ea pentru a reveni în Liga 2, bănățenii urmând să se lupte cu cei de la Satu Mare, acolo unde este implicat Bogdan Lobonț.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER