Pasquale Marino, fostul tehnician al Parmei, a vorbit deschis despre situația echipei pe care a preluat-o recent Cristi Chivu, fost internațional român, și pe care încearcă să o salveze de la retrogradare.
În cele trei etape de când se află în postura de antrenor, Cristi Chivu a „bifat” o victorie, un egal și o înfrângere, și deși echipa arată mai bine decât la momentul preluării, încă este departe de a putea aborda optimist faza finală a campionatului.
Astfel, Pasquale Marino susține efortul pe care antrenorului român îl face pentru a aduce echipa pe făgașul așteptat, dar punctează și faptul că este nevoie de mai mult timp pentru a reuși să pornească „mecanismul” echipei.
„Chivu tocmai a sosit, trebuie să-i dăm ceva timp ca să ungă mecanismele. Trebuie lucrat pe compartimente: faza defensivă trebuie să înceapă cu atacanții, motiv pentru care este nevoie de mai mult timp pentru a o asimila.
Antrenorul Parmei nu este focusat pe sistemul de joc, dar încearcă să fie concret pentu că în momentul de față este puțin timp să ne uităm la estetica jocului, avem nevoie și de substanță”, a spus Pasquale Marino la „ParmaTalk”, scrie GSP.
Jurnaliștii italieni îl consideră pe Cristi Chivu un magician, care a reușit să redea strălucirea unuia dintre jucătorii importanți, dar Marino a ținut să puncteze că în lotul fostului intenațional român nu are un jucător care să facă diferența.
„Parma nu are un jucător în echipă care să marcheze consistent și care să ajute foarte milt. Asta este evident.
Dar trebuie compensat prin joc și prin toate mijloacele posibile pentru a încerca să ajungi mai des în careul advers. Ca să marchezi trebuie să încerci mult”, a mai spus Pasquale Marino.
În etapa 28, cu Torino, pe teren propriu, Parma a remizat, scor 2-2, după ce a revenit de fiecare dată. Marino a subliniat că antrenorul „Chivu a fost deștept, pentru că a schimbat atmosfera în vestiar”, iar această schimbare s-a văzut și în tonusul pe care echipa l-a avut, comparativ cu perioada în care era antrenată de Fabio Pecchia.
Reamintim că din lotul Parmei fac parte și doi jucători români. mijlocașii Dennis Man și Valentin Mihăilă, ambii aflați pe lista preliminară a stranierilor, cu care Mircea Lucescu vrea să abordeze meciurile din preliminariile Cupei Mondiale 2026, cu Bosnia-Herțegovina (21 martie, acasă) și cu San Marino (24 martie, în deplasare).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER