Tuttosport a făcut un anunț bombă și a notat că Cristi Chivu este favorit să îi ia locul lui Simone Inzaghi pe banca celor de la Inter Milano.
Tehnicianul român, care a avut un parcurs foarte bun la Parma, echipă pe care a reușit să o salveze de la retrogradare, a devenit o țintă interesantă pentru mai multe cluburi importante.
După ce a ratat titlul de campioană în Serie A, Inter Milano a mai suferit un eșec dureros. Gruparea din Italia a pierdut finala UEFA Champions League cu un categoric 5-0, în fața celor de la PSG. Astfel, se pare că italienii au de gând să renunțe la serviciile antrenorului Simone Inzaghi. Acum, jurnaliștii de la Tuttosport anunță că principalul favorit pentru a prelua banca tehnică a gigantului din Serie A este nimeni altul decât Cristi Chivu, tehnician care a avut un parcurs foarte bun pe banca celor de la Parma, echipă pe care a reușit să o salveze de la retrogradare.
„Sosesc și confirmări ale celor scrise ieri, Cristian Chivu, antrenorul Parmei, este monitorizat în mod deosebit de conducerea celor de la Inter, în cazul în care Inzaghi ar părăsi clubul. Mâine, 3 iunie 2025, este programată o întâlnire extrem de așteptată între Inzaghi și Marotta, în urma căreia vom avea un răspuns.
Antrenorul celor de la Parma este principalul favorit în caz de înlocuire pe banca lui Milan: multe sezoane ca jucător, dar și ca antrenor de tineret. Cunoaște bine mediul de lucru de la Inter”, au notat jurnaliștii de la Tuttosport.
Simone Inzaghi ar putea să îi părăsească pe milanezi, fiind dorit de Al Hilal. Șeicii arabi doresc să îl ademenească pe tehnicianul italian de 49 de ani cu 100 de milioane de euro pentru doi ani. Inzaghi primește doar 7 milioane de euro la Inter, astfel că ar fi o creștere de șapte ori a salariului!
Deși a fost umilită în finala Ligii Campionilor, Inter ar dori să continue cu Inzaghi pe banca. Milanezii i-au trimis deja o propunere de prelungire acestuia, dar este de așteptat să o refuze. Vicecampioana Seriei A îl vede pe antrenor drept continuatorul perfect pentru viziunea strategică a clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER