Inzaghi i-a închis brutal ușa de la Inter în față lui Chivu: „Ar fi o nebunie să mă gândesc la asta”

Inzaghi i-a închis brutal ușa de la Inter în față lui Chivu: „Ar fi o nebunie să mă gândesc la asta”
Colaj ProSport
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simone Inzaghi, antrenorul lui Inter Milano, a vorbit despre o posibilă plecare și i-a închis brutal ușa în față lui Cristi Chivu.

Tehnicianul italian va discuta cu conducerea după finala Champions League cu PSG și va lua o decizie cu privire la viitorul său.

Inzaghi i-a închis brutal ușa de la Inter în față lui Chivu: „Ar fi o nebunie să mă gândesc la asta”

Presa din Italia scria că Al-Hilal i-ar fi oferit lui Simone Inzaghi un contract de doi ani în valoare de 50 de milioane de euro.

Jurnaliștii din Peninsulă au anunțat că antrenorul Parmei, Cristi Chivu, ar putea prelua banca lui Inter Milano. Inzaghi a respins zvonurile despre o posibilă plecare și a spus că se simte foarte bine pe Giuseppe Meazza.

„Ar fi o nebunie să vorbim despre ceva care nu există, având în vedere ce ne așteaptă sâmbătă. Poate că mă cunoașteți mai puțin bine, dar clubul meu, din fericire, mă cunoaște bine. În fiecare an e același lucru, sunt solicitări de la cluburi italiene, străine, saudite.

La o zi sau două după finală (a Ligii Campionilor – n. r), ne vom așeza cu conducerea, vom discuta așa cum facem în fiecare an cu singurul obiectiv de a ne gândi la ce este mai bine pentru Inter.

Dacă există toate elementele și condițiile prealabile, vom merge mai departe așa cum am făcut-o întotdeauna în armonie în ultimii ani. Sunt sub contract cu Inter, sunt foarte bine aici”, a transmis Inzaghi.

(n.r. l-ai vedea, pe Chivu, antrenorul lui Inter, în viitor?) Pe viitor, de ce nu? A dovedit că este un antrenor eclectic, propunând, de-a lungul anilor, diferite module de joc. A învățat de la antrenori mari. Cu mai multă experiență, poate deveni un antrenor de top. Unii suporteri, frustrați de rezultatele din sezonul 2022-23, au cerut demisia lui Inzaghi, iar ideea înlocuirii lui cu Chivu s-a numărat printre variante, având în vedere că această schimbare s-ar fi produs în plin sezon”, a declarat jurnalistul Mattia Zangari, în exclusivitate, pentru ProSport.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
Veste de ULTIMA ORĂ din spital! Ce se întâmplă cu singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India
Veste de ULTIMA ORĂ din spital! Ce se întâmplă cu singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Cel mai norocos suporter al României U21: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Cel mai norocos suporter al României U21: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Florin Niţă, revenire BOMBĂ în Superliga! Portarul român negociază cu o echipă cu pretenţii
Florin Niţă, revenire BOMBĂ în Superliga! Portarul român negociază cu o echipă cu pretenţii
Un jucător de la Rapid a comis-o! ”Rebelul” din Giuleşti a pierdut un Bentley, pentru că nu şi-a mai pltătit ratele la leasing
Un jucător de la Rapid a comis-o! ”Rebelul” din Giuleşti a pierdut un Bentley, pentru că nu şi-a mai pltătit…
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului ei
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului…
Statul a luat din cardurile românilor 870 de milioane în trei zile. Suma maximă retrasă de la fiecare, 5.000 de lei
Statul a luat din cardurile românilor 870 de milioane în trei zile. Suma maximă retrasă de la fiecare, 5.000 de…
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
Zidarii, înlocuiţi de roboţi în România. Lucrează fără oprire şi
Zidarii, înlocuiţi de roboţi în România. Lucrează fără oprire şi "cer" 30 de euro pe metrul pătrat
Pentru prima dată în istorie, oamenii au VĂZUT polii Soarelui
Pentru prima dată în istorie, oamenii au VĂZUT polii Soarelui
Planul prin care Ion Ţiriac ar putea să aducă metroul în Otopeni în maximum 6 luni: Uşor de tot
Planul prin care Ion Ţiriac ar putea să aducă metroul în Otopeni în maximum 6 luni: Uşor de tot
'Nu am învățat, dar am mers cu tupeu'. Ce a scris acest elev din Bacău, de fapt, la subiectul cu Regele Mihai de la istorie, la Bacalaureat 2025
'Nu am învățat, dar am mers cu tupeu'. Ce a scris acest elev din Bacău, de fapt, la subiectul cu…
România a pierdut un simbol al teatrului și filmului. Actorul s-a stins prea tânăr, lăsând o moștenire culturală de mare preț
România a pierdut un simbol al teatrului și filmului. Actorul s-a stins prea tânăr, lăsând o moștenire culturală de mare…
Locul de veci controversat al lui Ion Iliescu. Va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor Revoluției? Unde e cavoul fostului președinte?
Locul de veci controversat al lui Ion Iliescu. Va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor Revoluției? Unde e cavoul fostului președinte?
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
×
OSZAR »