La ieșirea din biserica unde s-a măritat fiica sa, Kira, Gică Hagi a făcut un gest special pentru o bătrânică nevoiașă.
Este o zi specială în familia Hagi. Fiica „Regelui” s-a măritat religios cu grecul Thomas Ferfelis, iar la biserică au venit numeroase personalități din diverse domenii. La ieșirea din biserică, Gică Hagi a dat dovadă încă o dată că are un suflet de rege și i-a oferit o sumă de bani unei femei în vârstă, gest cu care i-a impresionat pe cei aflați în jurul său.
Kira Hagi și Thomas Ferfelis s-au cununat religios la biserica „Sfântul Visarion” din București, la fel cum a făcut și fratele său, Ianis, în urmă cu un an. Gică Hagi a avut o apariție spectaculoasă la braț cu soția sa, Marilena. La ieșirea din biserică, „Regele” a văzut o bătrânică nevoiașă și a ajutat-o cu o sumă de bani.
Tinerii însurăței au avut o apariție de gală la biserică. Au venit într-un automobil select din colecția personală a miliardarului Ion Țiriac. Fostul tenismen le-a împrumutat fosta mașină a Prințesei Marina a Greciei și Danemarcei, fostă membră a familiei Britanice, soția Ducelui de Kent.
Familia și invitații continuă petrecerea la restaurantul din Cernica, acolo unde este manager chiar Thomas Ferfelis. Proaspăta sa soție s-a afișat într-o rochie spectaculoasă din colecția Bridal 2025, cu motive florale delicate, care reflectă partea aristică a tinerei actrițe.
Kira Hagi și Thomas Ferfelis au făcut astăzi, 29 iunie 2025, cununia religioasă la aproape un an de când s-au căsătorit la Starea Civilă. „Regele” a venit însoțit de superba sa soție, Marilena. Cei doi au radiat de bucurie la prestigiosul eveniment care a avut loc la un an de la nunta lui Ianis și a Elenei Hagi.
Fostul internațional român a purtat un sacou la două rânduri, cu nasturi auriți. A asortat la piept un trandafir de culoare roșie, ce simbolizează iubirea. Soția sa a avut o ținută asemănătoare cromatic. A purtat o rochie în nuanțe de bleu cu alb.
„Cel mai important cadou de la copii e dacă îmi dau „Bună ziua” și mă respectă. La rândul meu, dacă pot să le ofer un sfat bun, asta mă mulțumește cel mai mult. Chiar dacă, de exemplu, Ianis are poate potențial mai mare decât Kira să se gândească la nu știu ce cadou deosebit, ceea ce contează până la urmă e un cuvânt. Sunt amândoi lângă mine, mă iubesc și asta e suficient. Vorbim zilnic, mă caută, au încredere în mine, mă bucur că le inspir încredere. Eu și, bineînțeles, Marilena” spunea Hagi despre familie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER