Viața Dariei Kasatkina s-a schimbat radical în ultimii ani. Jucătoarea de tenis în vârstă de 29 ani a părăsit Rusia natală și a renunțat la cetățenie imediat după ce regimul lui Vladimir Putin a considerat-o „trădătoare”.
Kasatkina a reușit în acest timp să-și ia cetățenia australiană și s-a refugiat în țara de la antipozi de teama represiunilor lui Putin, mai ales de când a declanșat invazia asupra Ucrainei.
Daria Kasatkina a atrecut prin schimbări radicale ale vieții în ultima perioadă. Jucătoarea de tenis a reușit să fugă din Rusia lui Putin imediat invazia asupra Ucrainei și s-a refugiat în Australia de teamă să nu fie găsită de regimul opresiv al liderului de la Kremlin, care o consideră o „trădătoare”, iar între timp a reușit să-și ia cetățenia.
Kasatkina a mărturisit că mutarea la antipozi a fost un lucru și că este foarte fericită că a fost primită de australieni. Jucătoarea în vârstă de 29 ani a vorbit despre acest lucru înaintea turneului de Grand Slam de la Roland Garros ce a început duminică, 25 mai. Cel care a sfătuit-o să aplice pentru cetățenia australiană a fost chiar agentul ei, John Morris.
„Să spun sincer, în lunile trecute, am devenit mai fericită. Simt că o mare greutate mi s-a luat de pe umeri. Sunt liberă și fericită. Pentru mine este cel mai important lucru și… cred că această decizie este corectă. Sunt foarte conștientă când fac acest pas și știu că este mai bine pentru viitorul meu. Am ajuns în situația în care trebuie să fac această alegere. E nedrept, dar trebuia s-o fac și sunt fericită cu decizia”, a spus Kasatkina, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian.
„Să spun sincer, în lunile trecute, am devenit mai fericită. Simt că o mare greutate mi s-a luat de pe umeri. Sunt liberă și fericită. Pentru mine este cel mai important lucru și… cred că această decizie este corectă.
Sunt foarte conștientă când fac acest pas și știu că este mai bine pentru viitorul meu. Am ajuns în situația în care trebuie să fac această alegere. E nedrept, dar trebuia s-o fac și sunt fericită cu decizia”, a spus Kasatkina, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian.
Fostul număr opt WTA și-a motivat decizia de a cere cetățenie australiană prin faptul că este o țară care nu face discriminări în legătură cu drepturile minorităților sexuale, după ce în 2022 și-a dezvăluit orientarea sexuală. Kasatkina are o relație cu patinatoarea Natalia Zabiianko, cu care nu ezită să se afișeze în postările de pe social media.
La ediția din acest an a Roland Garros, Kasatkina este cap de serie numărul 17 și o va înfrunta în primul tur al competiției de la Paris pe cehoaica Katerina Siniakova, iar în turul secund o poate întâlni pe Irina Begu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER