Simona Halep a primit cel mai dur diagnostic de la doctori și a mers să discute cu familia, apoi a luat decizia finală: „Asta mi-au zis medicii”

Simona Halep a primit cel mai dur diagnostic de la doctori și a mers să discute cu familia, apoi a luat decizia finală: „Asta mi-au zis medicii”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a mărturisit cum a avut puterea să revină după ce a fost suspendată o perioadă lungă de timp, ajungând într-un final în turneu atât de important precum cel de la Miami.

Fosta noastră sportivă a recunoscut că era epuizată mai ales mental, iar din punct de vedere fizic nu putea să facă față.

Revenirea Simonei Halep în tenis, un calvar: „Fizic, nu am fost pregătită deloc!”

Pauza de doi ani a dat-o peste cap pe Simona Halep, însă cu toate acestea nu a putut să refuze participarea la Miami.

„Nu am știut exact la ce să mă aștept, recunosc. Cei doi ani au fost o perioadă foarte lungă, în care nu am stat niciodată mai mult de o lună, două luni, și nu știam la ce să mă aștept. Însă victoria din martie a fost foarte importantă pentru mine și mi-a dat un boost să merg la următorul turneu, care era la Miami.

Eu nu m-am pregătit foarte mult în perioada aceea, pentru că eram epuizată emoțional și mental, din cauza momentului în care mă aflam.

Am hotărât să merg la Miami, am jucat bine, dar din dorință, din eliberare, din ceva care a fost în interiorul meu, dar fizic nu am fost pregătită deloc”, a mărturisit Halep, la Digi Sport.

Simona Halep a decis să nu se opereze: „A fost din ce în ce mai greu!”

Simona Halep a recunoscut că n-a avut de gând să se opereze, după ce s-a „rupt” la Miami.

„Acolo m-am accidentat și, de la săptămână la săptămână, am văzut cât de gravă e accidentarea. Mi-a fost foarte greu să mă recuperez. Medicii mi-au spus că e greu să mă recuperez după ruptura de cartilaj la genunchiul stâng. Este recomandată operația, iar eu nu am vrut să mă operez.

Am fost întotdeauna bucuroasă că nu am avut parte de rău, în sensul accidentărilor, adică nu a fost nevoie să mă operez și am spus că nu e cazul să mă chinui un an, un an și jumătate în recuperare.

Am încercat, am făcut tot ce a fost posibil să mă recuperez și să joc, dar a fost greu, din ce în ce mai greu”, a mai spus fostul lider mondial, în emisiunea „Așii tenisului”.

  • 33 de ani are Simona Halep
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Manifestație pro-Europa în București. Peste 15.000 de persoane participă la marșul din Capitală
Manifestație pro-Europa în București. Peste 15.000 de persoane participă la marșul din Capitală
Un celebru artist a dezvăluit că suferă de cancer în stadiul 4: 'Acum câteva săptămâni am ajuns la spital' 😢
Un celebru artist a dezvăluit că suferă de cancer în stadiul 4: 'Acum câteva săptămâni am ajuns la spital' 😢
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului…
Lovitură în Superliga! Gigi Becali a intrat în direct şi a anunţat că jucătorul va semna: „Eu zic ce ştiu”
Lovitură în Superliga! Gigi Becali a intrat în direct şi a anunţat că jucătorul va semna: „Eu zic ce ştiu”
”Vreodată Copos a chemat jucătorii în birou?!”. Dioszegi, pus la zid de Herea şi Cosmescu după haosul de la Sepsi
”Vreodată Copos a chemat jucătorii în birou?!”. Dioszegi, pus la zid de Herea şi Cosmescu după haosul de la Sepsi
Cine își mai aduce aminte de Fran Drescher, celebra dădacă din serialul "The Nanny"! E de nerecunoscut acum, după ce a învins cancerul
Cine își mai aduce aminte de Fran Drescher, celebra dădacă din serialul "The Nanny"! E de nerecunoscut acum, după ce…
Halep și-a deschis un nou hotel în Mamaia Nord. Prețul EXTREM de MIC cerut pe o noapte. Oricine poate sta aici!
Halep și-a deschis un nou hotel în Mamaia Nord. Prețul EXTREM de MIC cerut pe o noapte. Oricine poate sta…
BANCUL ZILEI. - Atenție, soțul meu ne suspectează!
BANCUL ZILEI. - Atenție, soțul meu ne suspectează!
Aruncată în stradă cu doar 1 € în buzunar, și-a creat neintenționat un imperiu de 6 cifre:
Aruncată în stradă cu doar 1 € în buzunar, și-a creat neintenționat un imperiu de 6 cifre: "Toată lumea îmi…
Adevărul despre Nostradamus! Profet sau Șarlatan?
Adevărul despre Nostradamus! Profet sau Șarlatan?
Marea iubire a lui Ion Ţiriac nu s-a mai ascuns! Cuvintele adresate celui mai bogat român
Marea iubire a lui Ion Ţiriac nu s-a mai ascuns! Cuvintele adresate celui mai bogat român
Ce a postat soția lui Dan Alexa pe Instagram, după ce a fost surprinsă în casa lui Alex Bodi
Ce a postat soția lui Dan Alexa pe Instagram, după ce a fost surprinsă în casa lui Alex Bodi
Interzis în fața sau spatele blocului. Se cere semnătură la Asociația de Proprietari. Vecinii te pot bloca
Interzis în fața sau spatele blocului. Se cere semnătură la Asociația de Proprietari. Vecinii te pot bloca
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați:
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați:…
Tragedie în lumea mondenă! Băiețelul de 2 ani a murit sub privirile părinților!
Tragedie în lumea mondenă! Băiețelul de 2 ani a murit sub privirile părinților!
Grand Theft Auto VI primește cel de-al doilea trailer oficial
Grand Theft Auto VI primește cel de-al doilea trailer oficial
Chinezii de la BYD au ajuns în România. Prețuri bune la 4 modele (prin RABLA 2025)
Chinezii de la BYD au ajuns în România. Prețuri bune la 4 modele (prin RABLA 2025)
Cum a apărut Ilinca Simion la dezbaterea prezidențială de pe 8 mai 2025. Ținuta soției lui George Simion a atras toate privirile
Cum a apărut Ilinca Simion la dezbaterea prezidențială de pe 8 mai 2025. Ținuta soției lui George Simion a atras…
×
OSZAR »