Serena Williams, reacție devastatoare despre suspendarea lui Sinner: „Mie mi-ar fi dat 20 de ani şi mi-ar fi luat titlurile de Grand Slam. Nu pot să nu mă gândesc la Sharapova”

Serena Williams, reacție devastatoare despre suspendarea lui Sinner: „Mie mi-ar fi dat 20 de ani şi mi-ar fi luat titlurile de Grand Slam. Nu pot să nu mă gândesc la Sharapova”
Foto: Profimedia 16 april 2025
  • Publicat:
  • Actualizat:

Serena Williams consideră că ea ar fi primit o suspendare uriașă comparativ cu Jannik Sinner, italianul care a scăpat foarte ușor după ce a fost prins dopat în martie 2024.

Jannik Sinner a căzut la două teste antidopaj anul trecut, dar cei de la ITIA au făcut anunțul abia după câteva luni, timp în care sportivul a continuat să joace. În cele din urmă, italianul a fost suspendat doar câteva luni, în urma unui acord cu WADA. Serena Williams a reacționat dur cu privire la decizia celor de la ITIA și WADA.

Serena Williams, despre cazul lui Sinner: „Hai să fim sinceri, mie mi-ar fi dat 20 de ani”

Tot mai mulți sportivi și foști sportivi critică modul în care a fost gestionat cazul lui Jannik Sinner. Liderul ATP a reușit să scape de o pedeapsă uriașă, ITIA precizând că sportivul și-a recunoscut greșeala și a avut dovezi concrete prin care a demonstrat că „s-a dopat” involuntar cu Clostebol.

Serena Williams a fost inclusă în topul celor mai influente 100 de persoane ale anului 2025 și a acordat un interviu special pentru publicația Time, acolo unde a vorbit deschis despre situațiile jenante la care a fost supusă de-a lungul timpului. Americanca consideră că dacă era ea prinsă dopată ar fi primit 20 de ani de suspendare și i-ar fi fost retrase toate titlurile de Grand Slam.

„Am fost umilită de atât de multe ori, nu vreau să minimalizez cazul nimănui. Tenisul masculin are nevoie de el – dar, hai să fim sinceri – dacă aș fi făcut eu asta, mi-ar fi dat 20 de ani de suspendare. Mi-ar fi retras toate titlurile de Grand Slam. Ați fi auzit despre asta într-un alt univers paralel”, a declarat Serena Williams, pentru Time.

Și Simona Halep a suferit mult mai tare din cauza unei acuzații de dopaj din partea ITIA, dar Serena Williams a amintit doar de Maria Sharapova, rusoaica suspendată timp de 2 ani în 2016 pentru dopaj. Ulterior, suspendarea a fost redusă la doar 15 luni, o comisie luând decizia că sportiva nu a încălcat intenționat regulamentul de la acea vreme.

„Este ciudat, și nu pot să nu mă gândesc la Maria în tot acest timp. Nu pot să nu simt milă pentru ea”, a mai spus fosta jucătoare de tenis.

Jannik Sinner, unul dintre preferații Serenei Williams din circuitul ATP

Cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria WTA a vorbit deseori despre Jannik Sinner, jucător pe care l-a urmărit la meciuri și din tribună. Ea a precizat că și-ar dori să aibă lovitura de dreapta a italianului pe care l-a felicitat după ce l-a învins în martie 2024 pe Daniil Medvedev în semifinala de la Miami Open.

„Mi-ar fi plăcut să am dreapta ta!. Felicitări, incredibil!”, a spus atunci Serena Williams. „Are o personalitate fantastică. Îl ador pe băiatul ăsta, ador acest sport. Este un mare plus pentru tenis. Sunt fericită că va reveni la Roma, tenisul are nevoie de el”, a punctat recent americanca.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluirile lui Nicușor Dan, după ce a fost ales președinte: 'Am făcut două greșeli mari …'
Dezvăluirile lui Nicușor Dan, după ce a fost ales președinte: 'Am făcut două greșeli mari …'
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
„Vai și amar de voi, sunteți niște terminate” Culiță Sterp TUNĂ ȘI FULGERĂ, după ce soția lui a fost criticată în urma imaginilor de la botez. Ce mesaj ȘOCANT  a transmis
„Vai și amar de voi, sunteți niște terminate” Culiță Sterp TUNĂ ȘI FULGERĂ, după ce soția lui a fost criticată…
Olăroiu, victorie de milioane de dolari în Champions League: suma primită după un rezultat istoric
Olăroiu, victorie de milioane de dolari în Champions League: suma primită după un rezultat istoric
Bomba momentului în fotbalul românesc! Planul secret al lui Dan Şucu pentru Rapid! Unul dintre cei mai buni conducători din România, la pachet cu un antrenor care a făcut furori în acest sezon
Bomba momentului în fotbalul românesc! Planul secret al lui Dan Şucu pentru Rapid! Unul dintre cei mai buni conducători din…
OFICIAL | Şi-a dat demisia după ce a condus campionatul cu un avans de nouă puncte, dar a pierdut titlul
OFICIAL | Şi-a dat demisia după ce a condus campionatul cu un avans de nouă puncte, dar a pierdut titlul
Cum arată Alina Plugaru, la 15 ani de când s-a retras din industria filmelor pentru adulți. Din ce câștigă bani acum! Nimeni nu o mai recunoaște
Cum arată Alina Plugaru, la 15 ani de când s-a retras din industria filmelor pentru adulți. Din ce câștigă bani…
Simion a FUGIT din țară, după ce a pierdut alegerile. IMAGINILE MOMENTULUI. Fotografiile au fost făcute la ora 6.00 dimineața!
Simion a FUGIT din țară, după ce a pierdut alegerile. IMAGINILE MOMENTULUI. Fotografiile au fost făcute la ora 6.00 dimineața!
BANCUL ZILEI. Gagica: – Bulă, m-ai mințit! – Cu ce, baby?
BANCUL ZILEI. Gagica: – Bulă, m-ai mințit! – Cu ce, baby?
Factorul decisiv care i-a făcut pe români să-l voteze pe Nicuşor Dan. Momentele cheie din noaptea victoriei
Factorul decisiv care i-a făcut pe români să-l voteze pe Nicuşor Dan. Momentele cheie din noaptea victoriei
ULUITOR: Știai ce SALARIU au astronauții?
ULUITOR: Știai ce SALARIU au astronauții?
Milionarul român care încasează 3 pensii a spus cum l-a învins Nicuşor Dan pe George Simion: Aici a câştigat
Milionarul român care încasează 3 pensii a spus cum l-a învins Nicuşor Dan pe George Simion: Aici a câştigat
Politicianul care a ÎNCĂLCAT legea în secțiile de votare, deși George Simion și Călin Georgescu au fost dați afară de poliție! Cine a acordat declarații direct din secția de votare
Politicianul care a ÎNCĂLCAT legea în secțiile de votare, deși George Simion și Călin Georgescu au fost dați afară de…
Doliu în televiziune. A murit un mare prezentator. Toată țara îl plânge, era extrem de iubit
Doliu în televiziune. A murit un mare prezentator. Toată țara îl plânge, era extrem de iubit
Mămica a doi copii, răpită din fața casei și abandonată într-o mașină în flăcări. Mesajele cumplite pe care le-a primit soțul de la răpitori
Mămica a doi copii, răpită din fața casei și abandonată într-o mașină în flăcări. Mesajele cumplite pe care le-a primit…
Se știa de acum un an cine o să fie Președintele României! Cine a deconspirat planul: 'Am fost primul din această țară care am spus!'
Se știa de acum un an cine o să fie Președintele României! Cine a deconspirat planul: 'Am fost primul din…
Forza Horizon 5 PS5 Review: același joc excelent, chiar dacă un pic cam scump
Forza Horizon 5 PS5 Review: același joc excelent, chiar dacă un pic cam scump
Ca șofer, ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula când trecerea e pe linia de tramvai
Ca șofer, ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula când trecerea e pe linia de…
Gestul făcut de George Simion, imediat după ce a pierdut alegerile. Cum a fost surprins pe Aeroportul Otopeni în această dimineață
Gestul făcut de George Simion, imediat după ce a pierdut alegerile. Cum a fost surprins pe Aeroportul Otopeni în această…
×
OSZAR »