Jaqueline Cristian vorbește despre perioada extraordinară din cariera ei, după eliminarea de la Madrid! A pierdut cu Danielle Collins, dar e mai încrezătoare ca oricând: „Am jucat de la egal la egal. Serviciul meu a fost de 8, ea a rupt linia în două”

  • Publicat:

Jaqueline Cristian a fost eliminată de la Madrid și a vorbit despre perioada extraordinară pe care o traversează. Chiar dacă a pierdut cu Danielle Collins, sportiva e mai încrezătoare ca oricând.

Totodată, Jaqueline Cristian a fost uimită de forța pe care a arătat-o adversara care a reușit să o elimine de la turneul din capitala Spaniei.

Jaqueline Cristian a fost eliminată de la Madrid și a vorbit despre perioada extraordinară pe care o traversează

Jaqueline Cristian a fost eliminată de la Madrid de către Danielle Collins, care a reușit să se impună în trei seturi (3-6, 6-4, 6-1). La finalul meciului din capitala Spaniei, românca și-a evaluat evoluția și a declarat că este foarte încrezătoare, chiar dacă nu a reușit să se impună.

„A fost un meci foarte bun. În setul 3 a jucat incredibil, și-a ridicat nivelul foarte mult. Am simțit că, cu cât înaintam în meci, cu atât se simțea mai bine și se acomoda mai mult cu toate mingile mele, și serviciile, și… Nu știu, mi se pare că a fost foarte solidă și, deși i-am pus foarte multe probleme, și chiar nu pot să îmi reproșez prea multe lucruri despre felul în care am jucat… Se vede că e foarte solidă, cu încredere. Parcă în momentele importante joacă incredibil de bine, găsește liniile.

Cred că nu am mai jucat de mult cu… Cred că nu am jucat niciodată de fapt cu o jucătoare care să mă facă să simt chestia asta. Acum înțeleg de ce a câștigat toate meciurile astea și de ce e pe locul pe care e. Dar, pentru mine chiar e un meci foarte bun, pentru că am de învățat multe. O să le iau și o să le analizez, normal, să văd dacă puteam să fac mai mult. Bine, e clar că puteam să fac puțin mai mult, dar mi se pare că a fost și puțin noroc de partea ei

Sunt foarte multe lucruri pozitive din tot acest turneu, chiar nu am prea multe lucruri să îmi reproșez și cred că e un pas foarte bun în cariera mea. Plec de aici cu multă încredere, sunt sănătoasă. Am o mare plăcere de a fi pe teren și mă simt motivată. Chiar sunt foarte bine, sunt mulțumită cu turneul acesta și clar simt că pot mult mai mult. Și astăzi, am stat în toate momentele de la egal la egal, și asta îmi spune multe. Nu am simțit pentru nicio secundă că pică și mă lasă să mă duc peste ea, nu am simțit asta nicio secundă. Am avut mingi care mi-au ieșit un milimetru afară, ea a rupt linia în două! A anunțat că e ultimul ei an, se bucură la maxim și chiar îi iese”, a declarat Jaqueline Cristian

Cum și-a evaluat Jaqueline Cristian serviciul

Întrebată despre calitatea serviciului pe care l-a avut în meciul de la Madrid, Jaqueline Cristian a declarat că l-ar evalua cu nota 8.

(n.r. Ce notă ai da serviciului tău, de la 1 la 10?) Un 7 spre 8, cam așa. Spre 8, hai să zicem 8. De aici, mă duc acasă două-trei zile, apoi mă duc la Roma. Sper să intru pe tablou, eram patru pe afară, și să nu joc calificări. (n.r. despre BJK Cup) Sper să avem puțin noroc, să picăm bine și să mergem acolo la fel de motivate cum am fost acum în a doua zi”, a mai spus Jaqueline Cristian.

Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Manifestație pro-Europa în București. Peste 15.000 de persoane participă la marșul din Capitală
Manifestație pro-Europa în București. Peste 15.000 de persoane participă la marșul din Capitală
Decizie de ULTIMĂ ORĂ în cazul lui Ionel Ganea, după ce și-a rănit grav fiul în urma unui accident rutier  Micuțul de doar 2 anișori se află în stare critică 😢
Decizie de ULTIMĂ ORĂ în cazul lui Ionel Ganea, după ce și-a rănit grav fiul în urma unui accident rutier…
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului…
Lovitură în Superliga! Gigi Becali a intrat în direct şi a anunţat că jucătorul va semna: „Eu zic ce ştiu”
Lovitură în Superliga! Gigi Becali a intrat în direct şi a anunţat că jucătorul va semna: „Eu zic ce ştiu”
“Am înţeles că-l vrea Rapid”. Gigi Becali a dezvăluit că Dan Şucu forţează transferul de la FCSB: “Îmi convine”
“Am înţeles că-l vrea Rapid”. Gigi Becali a dezvăluit că Dan Şucu forţează transferul de la FCSB: “Îmi convine”
Cine își mai aduce aminte de Fran Drescher, celebra dădacă din serialul "The Nanny"! E de nerecunoscut acum, după ce a învins cancerul
Cine își mai aduce aminte de Fran Drescher, celebra dădacă din serialul "The Nanny"! E de nerecunoscut acum, după ce…
Halep și-a deschis un nou hotel în Mamaia Nord. Prețul EXTREM de MIC cerut pe o noapte. Oricine poate sta aici!
Halep și-a deschis un nou hotel în Mamaia Nord. Prețul EXTREM de MIC cerut pe o noapte. Oricine poate sta…
BANCUL ZILEI. - Atenție, soțul meu ne suspectează!
BANCUL ZILEI. - Atenție, soțul meu ne suspectează!
Fiul de 3 ani al lui Ionel Ganea, în stare extrem de gravă după accidentul provocat de tatăl său. Martorii spun că tragedia era inevitabilă
Fiul de 3 ani al lui Ionel Ganea, în stare extrem de gravă după accidentul provocat de tatăl său. Martorii…
Au găsit un TEZAUR de AUR la plimbare prin pădure
Au găsit un TEZAUR de AUR la plimbare prin pădure
Marea iubire a lui Ion Ţiriac nu s-a mai ascuns! Cuvintele adresate celui mai bogat român
Marea iubire a lui Ion Ţiriac nu s-a mai ascuns! Cuvintele adresate celui mai bogat român
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Ce se întâmplă în București, începând cu 20 mai 2025
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Ce se întâmplă în București, începând cu 20 mai 2025
A murit cea mai mare actriță și prezentatoare TV. A fost cea mai bună ființă de pe acest Pământ
A murit cea mai mare actriță și prezentatoare TV. A fost cea mai bună ființă de pe acest Pământ
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați:
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați:…
Tragedie în lumea mondenă! Băiețelul de 2 ani a murit sub privirile părinților!
Tragedie în lumea mondenă! Băiețelul de 2 ani a murit sub privirile părinților!
Grand Theft Auto VI primește cel de-al doilea trailer oficial
Grand Theft Auto VI primește cel de-al doilea trailer oficial
Chinezii de la BYD au ajuns în România. Prețuri bune la 4 modele (prin RABLA 2025)
Chinezii de la BYD au ajuns în România. Prețuri bune la 4 modele (prin RABLA 2025)
Cum a apărut Ilinca Simion la dezbaterea prezidențială de pe 8 mai 2025. Ținuta soției lui George Simion a atras toate privirile
Cum a apărut Ilinca Simion la dezbaterea prezidențială de pe 8 mai 2025. Ținuta soției lui George Simion a atras…
×
OSZAR »