A venit mesajul Cristinei Neagu pe care toată lumea îl aştepta

A venit mesajul Cristinei Neagu pe care toată lumea îl aştepta
SURSĂ Sportpictures 19.05.2025
  • Publicat:

Cristina Neagu a transmis mesajul pe care toată lumea îl aștepta, la 24 de ore după ce a disputat ultimul meci din carieră, CSM București – Corona Brașov 35-33, în ultima etapă din Liga Florilor.

Cea mai bună handbalistă a României și-a luat rămas bun de la fanii care au fost prezenți la meci, în Sala Polivalentă, și a reușit cu greu să își stăpânească emoțiile.

Ce mesaj a postat Cristina Neagu

Cristina Neagu a transmis mesajul pe care toată lumea îl aștepta, la 24 de ore după ce a disputat ultimul meci din carieră, CSM București – Corona Brașov 35-33, în ultima etapă din Liga Florilor. Cea mai bună handbalistă a României și-a luat rămas bun de la fanii care au fost prezenți la meci, în Sala Polivalentă, și a reușit cu greu să își stăpânească emoțiile.

Acum, sportiva a revenit cu un mesaj, pe care l-a postat pe rețelele de socializare, prin care le mulțumești fanilor, dar și celor de la CSM București.

„Campioane. Din nou. Pentru a 8-a oară. Sezonul acesta a însemnat totul pentru mine. Și nu cred că aș fi putut visa la un final mai frumos: titlul cu numărul 8, același număr care m-a însoțit de când eram copil. L-am purtat pe spate cu mândrie, încă de mică. L-am apărat, l-am crescut și, cumva, el m-a însoțit până la capătul drumului.

Alături de CSM Bucuresti am trăit momente care mi-au rămas în suflet. Am luptat, am visat, am câștigat. Am ridicat trofee împreună și am simțit mereu forța unei echipe unite.

Iar ieri, în fața a 5000 de oameni care ne-au susținut, am scris împreună ultimul capitol. Cu zâmbete, cu lacrimi, cu inimile pline. Povestea se încheie exact așa cum mi-am dorit: cu un titlu de campioană, al 8-lea. O cifră. Un simbol. O viață întreagă de handbal.

Mulțumesc, CSM Bucuresti, pentru încredere și pentru toate bătăliile duse împreună! Mulțumesc vouă, celor din tribune, care ați fost acolo mereu!”, a transmis Cristina Neagu, pe pagina personală de Facebook.

Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alfred Simonis, despre o posibilă candidatură la șefia PSD: „Este o analiză de făcut”
Alfred Simonis, despre o posibilă candidatură la șefia PSD: „Este o analiză de făcut”
Câți bani i-a cerut Piedone acestui tânăr, care îi ceruse șefului ANPC să facă o poza împreună
Câți bani i-a cerut Piedone acestui tânăr, care îi ceruse șefului ANPC să facă o poza împreună
ULTIMA ORĂ! Se închid școlile! Acești elevi trec la cursuri în sistem online
ULTIMA ORĂ! Se închid școlile! Acești elevi trec la cursuri în sistem online
Bomba momentului în fotbalul românesc! Planul secret al lui Dan Şucu pentru Rapid! Unul dintre cei mai buni conducători din România, la pachet cu un antrenor care a făcut furori în acest sezon
Bomba momentului în fotbalul românesc! Planul secret al lui Dan Şucu pentru Rapid! Unul dintre cei mai buni conducători din…
Motivul pentru care Şumudică nu s-a prezentat în faţa presei după dezastrul din Giuleşti, la meciul de retragere al lui Săpunaru
Motivul pentru care Şumudică nu s-a prezentat în faţa presei după dezastrul din Giuleşti, la meciul de retragere al lui…
Mara Bănică, transformată radical după operațiile estetice. Jurnalista arată total diferit acum! Fanii nici nu o mai recunosc
Mara Bănică, transformată radical după operațiile estetice. Jurnalista arată total diferit acum! Fanii nici nu o mai recunosc
Carmen Iohannis și-a făcut INTERVENȚII la față. Soția lui Iohannis a întinerit peste noapte. Toți și-au dat coate când au văzut-o / FOTO
Carmen Iohannis și-a făcut INTERVENȚII la față. Soția lui Iohannis a întinerit peste noapte. Toți și-au dat coate când au…
BANCUL ZILEI. Gagica: – Bulă, m-ai mințit! – Cu ce, baby?
BANCUL ZILEI. Gagica: – Bulă, m-ai mințit! – Cu ce, baby?
O companie celebră le cere angajaților să dea înapoi măririle de salarii primite în 2024
O companie celebră le cere angajaților să dea înapoi măririle de salarii primite în 2024
ULUITOR: Știai ce SALARIU au astronauții?
ULUITOR: Știai ce SALARIU au astronauții?
Milionarul român care încasează 3 pensii a spus cum l-a învins Nicuşor Dan pe George Simion: Aici a câştigat
Milionarul român care încasează 3 pensii a spus cum l-a învins Nicuşor Dan pe George Simion: Aici a câştigat
Vești rele de la meteorologii Accuweather: Se strică grav vremea începând cu 25 mai, în toată România
Vești rele de la meteorologii Accuweather: Se strică grav vremea începând cu 25 mai, în toată România
România a pierdut o imensitate. A fost legenda țării. Era iubită de regi și președinți
România a pierdut o imensitate. A fost legenda țării. Era iubită de regi și președinți
"L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual…
Se știa de acum un an cine o să fie Președintele României! Cine a deconspirat planul: 'Am fost primul din această țară care am spus!'
Se știa de acum un an cine o să fie Președintele României! Cine a deconspirat planul: 'Am fost primul din…
Forza Horizon 5 PS5 Review: același joc excelent, chiar dacă un pic cam scump
Forza Horizon 5 PS5 Review: același joc excelent, chiar dacă un pic cam scump
Cât costă cea mai CHEALĂ Dacia prin RABLA? Ce dotări primești?
Cât costă cea mai CHEALĂ Dacia prin RABLA? Ce dotări primești?
Ce va face Ana Maria Gavrilă după victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale. Decizia categorică anunțată în online
Ce va face Ana Maria Gavrilă după victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale. Decizia categorică anunțată în online
×
OSZAR »