S-a terminat! Gimnasta română s-a retras din activitate, deși era considerată cea mai mare speranță pentru Jocurile Olimpice

S-a terminat! Gimnasta română s-a retras din activitate, deși era considerată cea mai mare speranță pentru Jocurile Olimpice
  • Publicat:

O gimnastă din România, care era considerată cea mai mare speranță pentru Jocurile Olimpice, a luat o decizie incredibilă, care a fost anunțată recent de Federația Română de Gimnastică.

Este vorba despre Amalia Puflea, în vârstă de 17 ani, care a hotărât să se retragă. Totodată, aceeași decizie a fost luată și de Răzvan Marc, informația fiind confirmată de antrenorii celor doi.

Amalia Puflea s-a retras

Amalia Puflea, sportivă în vârstă de 17 ani, care a ratat lotul pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 din cauza unor probleme de sănătate, și-a anunțat recent retragerea din gimnastică. Aceeași hotărâre a fost luată și de către Răzvan Marc, sportiv în vârstă de 22 de ani.

Informația a fost confirmată de către FRG, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

„Amalia Puflea și Răzvan Marc au decis să se retragă. Decizia celor doi a fost confirmată de antrenorii Cristian Moldovan și Marius Urzică”, a transmis Federația Română de Gimnastică, prin intermediul rețelelor de socializare.

Conducerea FRG a aflat de decizia luată de Amalia Puflea prin intermediul unui e-mail. Carmencita Constantin, președintele Federației, a vorbit despre acest subiect și a declarat că speră ca sportiva să revină asupra hotărârii pe care a luat-o.

„Sperăm să revină. Nu îi organizez retragerea și o vreau înapoi. Nu cunosc motivele deciziei. Ni s-a comunicat hotărârea Amaliei printr-un mail. Are prea mult talent și calități pentru a nu lua singura această decizie. Sper să arate lumii că povestea ei nu s-a terminat”, a declarat Carmencita Constantin, președinte FRG, conform golazo.ro.

Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își continuă studiile în SUA

Pe lângă decizia Amaliei Puflea de a se retrage din activitate, FRG a mai anunțat că Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA.

Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA. Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehnic la FRG, a discutat cu oficialii celor două universități pentru a stabili programul și obiectivele gimnastelor. Ana și Lilia vor continua pregătirea pentru competițiile internaționale din 2025. Felicitări Ana, felicitări Lilia, suntem mândri de voi!”, a mai transmis FRG, prin intermediul rețelelor de socializare.

Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
„Elanul tinereții” și concedierile în masă. Ce spune Georgescu despre planul lui Simion de a da afară 500.000 de bugetari
„Elanul tinereții” și concedierile în masă. Ce spune Georgescu despre planul lui Simion de a da afară 500.000 de bugetari
Cântăreața din România care a fost amantă timp de 7 ani 😲 A recunoscut TOT abia acum: 'Eu l-am părăsit'
Cântăreața din România care a fost amantă timp de 7 ani 😲 A recunoscut TOT abia acum: 'Eu l-am părăsit'
Alex Bodi, PRIMELE DECLARAȚII exclusive pentru WOWbiz despre așa zisul amantlâc cu soția lui Dan Alexa
Alex Bodi, PRIMELE DECLARAȚII exclusive pentru WOWbiz despre așa zisul amantlâc cu soția lui Dan Alexa
CFR Cluj conturează mutările pentru sezonul următor! Fotbaliștii trecuți pe listă de ardeleni
CFR Cluj conturează mutările pentru sezonul următor! Fotbaliștii trecuți pe listă de ardeleni
Bomba momentului în fotbalul românesc! Planul secret al lui Dan Şucu pentru Rapid! Unul dintre cei mai buni conducători din România, la pachet cu un antrenor care a făcut furori în acest sezon
Bomba momentului în fotbalul românesc! Planul secret al lui Dan Şucu pentru Rapid! Unul dintre cei mai buni conducători din…
BREAKING | Haaland, transfer-bombă: 170 de milioane €! Salariu monstruos pentru a spune
BREAKING | Haaland, transfer-bombă: 170 de milioane €! Salariu monstruos pentru a spune "da" plecării de la City
Divorț bombă în showbiz! S-au separat, deși păreau să aibă un mariaj fericit. Fosta vedetă de la Antena 1 e iar singură
Divorț bombă în showbiz! S-au separat, deși păreau să aibă un mariaj fericit. Fosta vedetă de la Antena 1 e…
Călin Georgescu, ASASINAT în România!! Vestea NEAGRĂ a picat ca un trăsnet
Călin Georgescu, ASASINAT în România!! Vestea NEAGRĂ a picat ca un trăsnet
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Cum e posibil ca o femeie așa frumoasă ca tine, să nu aibă iubit?
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Cum e posibil ca o femeie așa frumoasă ca tine, să nu aibă iubit?
Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă
Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă
Cea mai bună și simplă REȚETĂ de paste! Dovedit științific
Cea mai bună și simplă REȚETĂ de paste! Dovedit științific
Întrebat despre o nouă investiţie, milionarul român care construieşte un castel a dat un răspuns tranşant!
Întrebat despre o nouă investiţie, milionarul român care construieşte un castel a dat un răspuns tranşant!
Tur de forță european pentru George Simion! S-a întânit la interval de câteva ore cu președintele Poloniei și premierul Italiei
Tur de forță european pentru George Simion! S-a întânit la interval de câteva ore cu președintele Poloniei și premierul Italiei
Călin Georgescu, prim-ministru. A bătut palma cu George Simion: Vă pot confirma că sunt pregătit
Călin Georgescu, prim-ministru. A bătut palma cu George Simion: Vă pot confirma că sunt pregătit
Oana a fost găsită fără suflare în baie, la doar 30 de ani. Mama tinerei susține că fiica sa a murit din cauza condițiilor și a stresului de la serviciu:
Oana a fost găsită fără suflare în baie, la doar 30 de ani. Mama tinerei susține că fiica sa a…
Jucăușe tare, în poziții care mai de care! Vedetele din România au încins atmosfera
Jucăușe tare, în poziții care mai de care! Vedetele din România au încins atmosfera
Grand Theft Auto VI primește cel de-al doilea trailer oficial
Grand Theft Auto VI primește cel de-al doilea trailer oficial
2025: Când e gratuită parcarea în București? Cum poți evita ridicarea mașinii
2025: Când e gratuită parcarea în București? Cum poți evita ridicarea mașinii
Ce note au luat la BAC George Simion și Nicușor Dan. Candidații la Președinția României și-au arătat diplomele fără rețineri
Ce note au luat la BAC George Simion și Nicușor Dan. Candidații la Președinția României și-au arătat diplomele fără rețineri
×
OSZAR »