Dinamo, la înălțime. Al doilea an consecutiv campioană națională la volei – junioare I

Redactor:
Marius Hutu
Dinamo, la înălțime. Al doilea an consecutiv campioană națională la volei - junioare I
  • Publicat:
  • Actualizat:

Voleiul feminin și-a consumat la finele săptămânii trecute unul dintre cele mai spectaculoase turnee finale de junioare I din ultimii ani. La Brașov s-au înfruntat cele mai bune opt echipe din țară, practic schimbul de mâine al voleiului feminin românesc, iar după cinci zile de întreceri titlul a revenit echipei Dinamo Romprest București.

Turneul a avut suspans mai mult ca niciodată. Dinamo a pierdut în grupă la CSM Satu Mare (scor 1-3), astfel că a intrat în semifinale de pe poziția a doua. În grupa cealaltă, favorita CSU Medicina CNUE Tg. Mureș a câștigat toate cele trei meciuri, alături de ea promovând în penultimul act CSȘ Blaj.

În semifinale, ambele câștigătoare de grupe au fost învinse: Dinamo a spulberat echipa din Târgu Mureș (3-0), iar CSȘ Blaj a învins cu 3-1 pe CSM Satu Mare.

S-a ajuns astfel la o finală a orgoliilor, între Dinamo Romprest și CSȘ Blaj, la care au asistat din tribune, pe post de suporteri, atât vicepreședintele CS Dinamo, Marian Ștefan, cât și primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar. După două prime seturi disputate, câștigate de bucureștene cu același scor, 25-22, Dinamo și-a impus superioritatea la fileu în ultimul act (Loredana Filipaș a fost de netrecut!), scor 25-10, adjudecându-și titlul național, pentru al doilea an consecutiv la această categorie de vârstă.

Echipa campioană: Ionela Dobra, Adina Roșca, Veronica Marin, Loredana Filipaș, Sânziana Motroc, Andra Artin, Alexandra Partnoi, Mihaela Pamfil, Roxana Țucmeanu, Denisa Cristache, Laura Paveliu, Theodora Stan și Maria Liteanu. Antrenor: Adrian Radu „Baghera”

Clasament final: 1. Dinamo București, 2. CSȘ Blaj. 3. CSU Medicina CNUE Tg. Mureș, 4. CSM Satu Mare, 5. CSȘ Agroland Timișoara, 6. CS SLEN 90 Cernavodă, 7. CNMB CET Govora Rm. Vâlcea, 8. CNNT Craiova. A ratat meciul pentru medaliile de bronz din cauză că nu a mai îndeplinit condițiile de vârstă.

Premii individuale

Cel mai bun ridicător: Natalia Preda (CSM Satu Mare)

Cel mai bun blocaj: Loredana Filipaș (Dinamo Romprest)

Cel mai bun trăgător: Adriana Matei (CSM Satu Mare)

Cel mai complet jucător: Ramona Rus (CSS Blaj)

Cel mai bun libero: Laura Molnar (Medicina Tg. Mureș).

Celelalte podiumuri ale sezonului la volei feminin, categoriile mici de vârstă:

Cadete: 1. CSU Medicina CNUE Tg. Mureș, 2. CTF Mihai I București, 3. CS Bravol Brașov.

Speranțe: 1. ACS Agroland Timișoara, 2. CS ProVolei Botoșani, 3. CS Dinamo Romprest București

Minivolei: 1. CSȘ Bacău, 2. CSȘ Lugoj, 3. CSȘ ProVolei Botoșani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Inundații în Brașov: 120 de hectare sub apă, 86 de case și 90 de curți afectate
Inundații în Brașov: 120 de hectare sub apă, 86 de case și 90 de curți afectate
Detaliul care răstoarnă tot ce se știa despre moartea lui Falko!  I-a fost făcută autopsie calului campion al concursurilor de tracțiune și ce a ieșit la iveală e de-a dreptul șocant...
Detaliul care răstoarnă tot ce se știa despre moartea lui Falko! I-a fost făcută autopsie calului campion al concursurilor de…
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Umilită la French Open: prima jucătoare bătută cu 6-0, 6-0, la Roland Garros, în acest an
Umilită la French Open: prima jucătoare bătută cu 6-0, 6-0, la Roland Garros, în acest an
Nicolae Stanciu, Ianis Hagi şi Albion Rrahmani, la pachet la o forţă din Superliga! Conducerea clubului nu a mai suportat dezamăgirea ultimelor sezoane şi e gata să dea o triplă lovitură la vară
Nicolae Stanciu, Ianis Hagi şi Albion Rrahmani, la pachet la o forţă din Superliga! Conducerea clubului nu a mai suportat…
BREAKING Clubul din Liga 1, aproape de desfiinţare! Conducătorii au făcut anunţul public:
BREAKING Clubul din Liga 1, aproape de desfiinţare! Conducătorii au făcut anunţul public: "E drum închis pentru actuala echipă"
Fosta iubită a lui Marian Vanghelie, Oana Mizil, e de nerecunoscut! A slăbit spectaculos, după ce ajunsese să cântărească enorm
Fosta iubită a lui Marian Vanghelie, Oana Mizil, e de nerecunoscut! A slăbit spectaculos, după ce ajunsese să cântărească enorm
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
BANCUL ZILEI. Alinuța: Am înțeles că ai o relație cu soțul meu?!
BANCUL ZILEI. Alinuța: Am înțeles că ai o relație cu soțul meu?!
"Se îneacă!" Tânăr în comă, după ce a sărit să salveze o fetiţă înghiţită de apele râului Bahlui, în Iași
Premieră MONDIALĂ în fuziunea nucleară! Anunțul momentului
Premieră MONDIALĂ în fuziunea nucleară! Anunțul momentului
Vedeta cu părinţi miliardari, surprinsă în metrou. Nimeni nu m-a recunoscut
Vedeta cu părinţi miliardari, surprinsă în metrou. Nimeni nu m-a recunoscut
Piedone a cumpărat 6 beri Ursus dintr-un Mega Image bucureștean, la 22.45 lei. Ireal câți bani i s-au cerut șefului ANPC la casă
Piedone a cumpărat 6 beri Ursus dintr-un Mega Image bucureștean, la 22.45 lei. Ireal câți bani i s-au cerut șefului…
S-a stins marea doamnă a televiziunii! A fost actrița care i-a făcut pe toți românii să râdă. Era zilnic la TV
S-a stins marea doamnă a televiziunii! A fost actrița care i-a făcut pe toți românii să râdă. Era zilnic la…
S-a spânzurat din cauza impozitului! Fiul l-a găsit în hambar.
S-a spânzurat din cauza impozitului! Fiul l-a găsit în hambar. "Nu risc să pierd tot ce am muncit o viață"
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților în iunie 2025
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților în iunie 2025
Surpriză pentru șoferi în noul Codul Rutier 2025: Poți depăși limita de viteză fără să fii amendat
Surpriză pentru șoferi în noul Codul Rutier 2025: Poți depăși limita de viteză fără să fii amendat
Chef Ștefan Popescu și chef Alexandru Sautner, primele reacții după Finala Chefi la cuțite, sezonul 15. Ce au transmis
Chef Ștefan Popescu și chef Alexandru Sautner, primele reacții după Finala Chefi la cuțite, sezonul 15. Ce au transmis
×
OSZAR »