Aryna Sabalenka, doborâtă psihic de eșecul din finala Australian Open. A pierdut acum la Doha într-un mod uluitor și a recunoscut: „O săptămână întreagă nu am putut să mă opresc și să nu mă mai gândesc la acel meci”

Foto: Profimedia 12 feb 2025
  • Publicat:

Aryna Sabalenka a recunoscut că nu a putut trece peste eșecul de la Australia Open, la scurt timp după ce a fost eliminată într-un mod uluitor la Doha.

Liderul mondial WTA încă se resimte după ce a scăpat printre degete victoria în primul turneu de Mare Șlem al anului în fața americancei Madison Keys (3-6, 6-2, 5-7). Sportiva din Belarus a cedat în turul doi al turneului de la Doha în fața Ekaterinei Alexandrova la capătul unui meci extrem de disputat, 3-6 6-3 7-6(5).

Aryna Sabalenka, vizibil afectată de eșecul de la Australian Open: „A fost foarte greu”

Turneul WTA 1000 de la Doha a oferit surprize mari încă din primele zile. Favorita numărul 1 a fost eliminată surprinzător  în turul 2, la scurt timp după ce Coco Gauff (favorită nr. 3) a cedat în două seturi în fața Martei Kostyuk.

Bielorusa era favorită clară să se impună la Doha, dar eșecul suferit în primul Mare Șlem al anului a avut repercursiuni asupra psihicului sportivei. Aryna Sabalenka a recunoscut că i-a fost foarte greu să accepte înfrângerea uluitoare în fața americancei Madison Keys (6 WTA).

„Adevărul este că a fost foarte greu să accept înfrângerea la Melbourne. O săptămână întreagă nu am putut să mă opresc și să nu mă mai gândesc la acel meci”, a declarat sportiva pentru Tennis.com.

Iga Swiatek se poate apropia periculos de aproape de Sabalenka în vârful clasamentului

Aryna Sabalenka a revenit la Doha după o pauză de trei ani. Sportiva bielorusă avea mare nevoie de un succes la acest turneu dotat cu 1000 de puncte WTA. Iga Swiatek îi suflă în ceafă și cu un succes la acest turneu se va apropia la doar 186 de puncte de primul loc. Nici nu va avea o misiune dificilă dat fiind faptul că Coco Gauff, o altă favorită a turneului, a ieșit mult prea devreme din competiție.

„Am mai puțină presiune pe umeri, acum, că nu mai sunt lider mondial. Sincer, încerc să nu mă gândesc la clasament, chiar dacă ar fi o onoare, bineînțeles, să revin pe prima poziție. Mă lupt pentru locul unu, îmi doresc să ajung iar prima în lume, dar încerc să blochez acest gând în timpul turneelor și să mă concentrez doar pe ceea ce am de făcut. Eu și Aryna suntem două jucătoare grozave, e o rivalitate foarte frumoasă între noi”, a spus Swiatek înaintea turneului de la Doha, relatează eurosport.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
București: Sute de blocuri rămân fără apă caldă din cauza unor lucrări pe conductele rețelei termice
București: Sute de blocuri rămân fără apă caldă din cauza unor lucrări pe conductele rețelei termice
Un artist internațional a anulat concertul în România din cauza războiului dintre Iran și Israel 😲
Un artist internațional a anulat concertul în România din cauza războiului dintre Iran și Israel 😲
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
Avertismentul lui Iordănescu pentru presa poloneză: „Să nu vă așteptați la asta!”
Avertismentul lui Iordănescu pentru presa poloneză: „Să nu vă așteptați la asta!”
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Haos total în Italia! Sampdoria s-a salvat de la o retrogradare istorică, însă fanii adverşi au turbat de furie, iar partida a fost abandonată
Haos total în Italia! Sampdoria s-a salvat de la o retrogradare istorică, însă fanii adverşi au turbat de furie, iar…
Singura legumă pe care creierul o apreciază cu adevărat. Un kilogram costă 15 lei
Singura legumă pe care creierul o apreciază cu adevărat. Un kilogram costă 15 lei
EA este iubita lui Ilie Bolojan. Premierul e divorțat de prima soție și se iubește cu o tinerică. E foarte discret cu viața intimă!
EA este iubita lui Ilie Bolojan. Premierul e divorțat de prima soție și se iubește cu o tinerică. E foarte…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Vreau și eu un conăcel, acolo, cu 100 mp, teren de tenis, piscină...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Vreau și eu un conăcel, acolo, cu 100 mp, teren de tenis, piscină...
Subiecte la Evaluarea Națională 2025 - română.
Subiecte la Evaluarea Națională 2025 - română. "Toate pânzele sus!" la Subiectul I
ADEVĂRUL despre planeta Marte, în sfârșit spus!
ADEVĂRUL despre planeta Marte, în sfârșit spus!
Habibi. Tânăra care s-a iubit Ilie Dumitrescu are o nouă cucerire. Cine e bărbatul cu care s-a afişat Teodora
Habibi. Tânăra care s-a iubit Ilie Dumitrescu are o nouă cucerire. Cine e bărbatul cu care s-a afişat Teodora
Leon Dănăilă, prima declarație după ce a 'murit': 'Sunt bine, sănătos și foarte viu!'
Leon Dănăilă, prima declarație după ce a 'murit': 'Sunt bine, sănătos și foarte viu!'
Taxă pentru mii de pensionari din România. Se va plăti obligatoriu: Trebuie să se înțeleagă...
Taxă pentru mii de pensionari din România. Se va plăti obligatoriu: Trebuie să se înțeleagă...
VIDEO Donald Trump laudă atacul asupra instalaţiilor nucleare din Iran: „Distrugere totală! Ţinta a fost lovită în plin”
VIDEO Donald Trump laudă atacul asupra instalaţiilor nucleare din Iran: „Distrugere totală! Ţinta a fost lovită în plin”
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Britanicii au pus DACIA DUSTER într-un TOP... neașteptat. Acesta este realizat ținând cont de mai mulți indicatori
Britanicii au pus DACIA DUSTER într-un TOP... neașteptat. Acesta este realizat ținând cont de mai mulți indicatori
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
×
OSZAR »