150 de sportivi cer WADA să elimine canabisul de pe lista substanțelor interzise

150 de sportivi cer WADA să elimine canabisul de pe lista substanțelor interzise
  • Publicat:
  • Actualizat:

150 de foști și actuali sportivi, printre care Mike Tyson, Ricky Williams sau Floyd Landis, au semnat o petiție trimisă Agenției Mondiale Antidoping (WADA), prin care au cerut scoaterea canabisului de pe lista substanțelor interzise, anunță agenția Reuters.

Sportivii solicită eliminarea THC-ului de pe lista substanțelor interzise: „Am descoperit beneficiile unei calități mai bune a vieții cu ajutorul canabisului, inclusiv beneficii terapeutice semnificative, iar aceste elemente pozitive ar trebui să le fie disponibile tuturor sportivilor dacă îi pot ajuta”, se arată în cererea trimisă pe adresa WADA.

Semnatarii vor ca WADA să efectueze o serie de teste pentru a descoperi câte beneficii are folosirea canabisului în privința tratării unor probleme de sănătate.

Marijuana a fost legalizată până acum în Canada, Georgia, Africa de Sud și Uruguay, cu anumite restricții, iar în scopuri medicinale e permisă în Vanuatu, Uruguay, în 33 de state din SUA, Marea Britanie, Thailanda, Elveția, Sri Lanka, Africa de Sud, San Marino, Portugalia, Polonia, Peru, Norvegia, Macedonia de Nord, Noua Zeelandă, Olanda, Malta, Luxemburg, Lituania, Jamaica, Italia, Israel, Grecia, Germania, Georgia, Finlanda, Danemarca, Republica Cehă, Cipru, Croația, Columbia, Chile, Canada, Brazilia, Bermuda, Australia, Argentina. În cazul celor legalizate în scopuri medicinale, restricțiile diferă de la stat la stat.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Captură-record în Portul Constanța: 350.000 de pachete de țigări de contrabandă, ascunse într-un container
Captură-record în Portul Constanța: 350.000 de pachete de țigări de contrabandă, ascunse într-un container
BREAKING | Cel puțin 8 persoane au murit după ce un balon cu aer cald s-a prăbușit
BREAKING | Cel puțin 8 persoane au murit după ce un balon cu aer cald s-a prăbușit
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Transferat acum de Petrolul, atacantul a fost retras şi s-a dus la muncă în Olanda: “La cules de flori. Începi să apreciezi fotbalul”
Transferat acum de Petrolul, atacantul a fost retras şi s-a dus la muncă în Olanda: “La cules de flori. Începi…
Singura legumă pe care creierul o apreciază cu adevărat. Un kilogram costă 15 lei
Singura legumă pe care creierul o apreciază cu adevărat. Un kilogram costă 15 lei
Vedeta înşelată chiar la cununia civilă. Divorţ imediat!
Vedeta înşelată chiar la cununia civilă. Divorţ imediat!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Creşterea TVA ar provoca grave efecte în lanţ: Mii de hoteluri şi localuri mici, ameninţate cu dispariţia
Creşterea TVA ar provoca grave efecte în lanţ: Mii de hoteluri şi localuri mici, ameninţate cu dispariţia
Strategia de slăbit de 5 ori mai eficientă decât Ozempic
Strategia de slăbit de 5 ori mai eficientă decât Ozempic
Artista din România care a fost ÎNȘELATĂ chiar în ziua cununiei civile: 'Mi-au spus prietenii lui' 😲
Artista din România care a fost ÎNȘELATĂ chiar în ziua cununiei civile: 'Mi-au spus prietenii lui' 😲
Taxă după deces în România. Se semnează obligatoriu documentul la notar. Termen legal de 6 luni
Taxă după deces în România. Se semnează obligatoriu documentul la notar. Termen legal de 6 luni
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau…
×
OSZAR »